C.J. Mehedinţi: „5 milioane de euro din fonduri europene pentru asfaltarea unui drum judeţean”

Soluţie europeană pentru asfaltarea unui drum judeţean care se întinde pe o lungime de 33 de kilometri şi care din vară este impracticabil, iar locuitorii din mai multe sate sunt nevoiţi să ocolească mai bine de 33 de kilometri pentru a ajunge la Drobeta Turnu Severin.

alunecare-de-teren

Reabilitarea se va face pe fonduri europene, atrase în urma unui proiect care va fi implementat de Consiliul Judeţean Mehedinţi :„Ni s-a comunicat de la Biroul de Cooperare Transfrontalieră Călăraşi faptul că, proiectul nostru, depus pentru reabilitarea drumului judeţean care pleacă din centura municipiului Drobeta Turnu Severin şi traversează localităţile Cerneţi, Husnicioara şi ajunge la Prunişor la intersecţia cu drumul naţional, a fost selectat pentru a primi finanţare. Suma tatală, în euro pe care noi o primim este de aproximativ 5 milioane euro, şi sperăm ca în perioada imediat următoare să contractăm şi apoi să organizăm licitaţia.  „, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu (PSD).

psd-conferinta

În luna mai, pământul  s-a prăbușit zeci de metri şi a rupt complet și drumul județean 607, Drobeta Turnu Severin – Husnicioara. Cheltuielile de consolidare şi asflatare pe fonduri proprii ale Consiliului Judeţean ar fi foarte costisitoare, iar banii europeni au venit ca o mănuşă să rezolve acesată problemă: „Nu pot decât să mă bucur că dl. preşedinte ne-a dat această veste, drumul este impracticabil, iar mai mult decât atât sunt două-chiar trei localităţi izolate, iar locuitorii sunt nevoiţi să ocolească aproximativ 30 kilometri pentru a ajunge în Severin. Eu sunt din acea zonă şi cunosc foarte bine situaţia. Îi mulţumim domnului preşedinte, Aladin Georgescu, pentru sprijinul acordat  ” a declarat şi primarul comunei Şimian, Constantin Truşcă, una dintre comunele care vor beneficia de pe urma implementării acestui proiect.

trusca5

Totodată preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi a precizat că miercuri (n.r. 16.11.2016) urmează să fie depus din nou spre finanţare la Agenţia de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, drumul strategic care leagă Mehedinţiul de judeţul Dolj. Cu o lungime de 116 kilometri acesta va traversa mai multe comune şi se va intersecta cu judeţul Dolj.  Este compus din mai multe tronsoane de drumuri judeţene şi ar urma să traverseze localităţile Gruia-Pătulele, Vînjuleţ-Rogova, Punghina-Oprişor-Bălăciţa, Gvardeniţa-Bîcleş-Tîmna şi drumul judeţean care duce către comuna Grozeşti pe o lungime de 25 kilometri.

Voica Briceag

9,814 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.