Campanie de curațenie sub sloganul ”Prune pentru gunoi”

Asociația Pro-Mehedinți, în calitate de Partener, împreună cu Fundația „Phoenix secolul 21„
din Vidin și Asociația „Parteneriate regionale pentru dezvoltare durabilă-Vidin„ din Bulgaria,
implementează proiectul „Prune pentru gunoi”, Cod proiect 15.2.1.054. Proiectul este cofinanțat
de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională în cadrul Programului
Interreg V-A România – Bulgaria.
Perioada de implementare a proiectului „Prune pentru gunoi” este de 18 luni, respectiv
februarie 2016 – iulie 2017. Valoarea totală a proiectului este de 258.191 Euro, din care, valoarea
contribuției UE este de 219.462.
Obiectivul general este acela de a informa populația din zona țintă a proiectului despre viața
sălbatică în zonele protejate și implicarea oamenilor în acțiuni concrete pentru protecția mediului
în localități și în ariile protejate Natura 2000.
Proiectul prevede derularea unor activități de conștientizare și informare a populației privind
protejarea mediului înconjurător și a ariilor protejate extistente de – a lungul Dunării, atât în
România cât și în Bulgaria; realizarea unor studii privind statutul zonelor protejate, a zonelor
umede și a siturilor Natura 2000 pe ambele maluri ale Dunării; a unei strategii comune
Româno-Bulgare pentru gestionarea ariilor protejate din zona transfrontalieră vizată de proiect.
Tot în cadrul proiectului sunt organizate atât în România cât și în Bulgaria campanii de
curățenie sub sloganul ”Prune pentru gunoi”: în Vidin, Lom, Oryahovo și Kozloduy în Bulgaria și în
Drobeta-Turnu Severin, Orșova, Gârla Mare și Vrata în România.
Următoarea campanie de curățenie va avea loc în municipiul Orșova, în perioada 10-11 mai
2017. Cei interesați să participe la acest eveniment sunt rugați să ia legătura cu noi. Participanții
la campania de curățenie vor primi gratuit materiale promoționale: tricouri și șepci cu simbolul
”Prune pentru gunoi”.

2,828 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.