Comuna Devesel, una dintre puținele comune care au adoptat o strategie de dezvoltare pentru 2014-2020

Comuna Devesel este una dintre puținele comune din județul Mehedinți care are o strategie de dezvoltare socio-economică pentru perioada 2014-2002, lucru ce este imperativ necesar în atragerea finanțărilor europene:

”Elaborarea unei Strategii de dezvoltare socio-economice pentru o comunitate este ca planificarea unei călătorii lungi în care apar o serie de evenimente, și ca buni organizatori înainte de a pleca la drum trebuie să știm pe unde mergem, ce resurse avem, pe cine luăm cu noi în călătorie și care este perioada de timp în care trebuie să ne încadram pentru a ajunge la destinația finală” a precizat pentru descoperamehedinti.ro Fabian Drocan, primarul comunei Devesel.

Existenta unei strategii de dezvoltare economică și socială ajută la crearea ueni viziuni asupra comunității pe care administratorii fondurilor publice și-o doresc în viitor. Pune totodată la dispoziție o imagine completă asupra modului în care economia, mediul și infrastructura se pot îmbunătăți. Oferă un cadru de lucru, astfel, după analiza nevoilor și a perspectivelor fiecărui grup de interes stabilește obiective de dezvoltare și se concretizează într-o serie de priorități și măsuri pentru îndeplinirea obiectivelor. Pune în același timp la dispoziția autorităților locale un ghid în vederea îmbunătățirii vieții în comună și a reducerii discrepanțelor între satele comunei Devesel.

Strategia de dezvoltare a comunei Devesel poate fi consultată aici:

http://www.comunadevesel.ro/dosare/documente/strategii/strategie_dezvoltare_devesel.pdf

Voica Briceag

 

7,090 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.