Constantin Popescu revine în forță! A fost desemnat candidatul PSD pentru primăria Orșovei

Constantin Popescu revine în forță! A fost desemnat candidatul PSD pentru primăria Orșovei

Constantin Popescu revine în forță după ce timp de șase ani s-a retras din viața politică și a așteptat  ca justiția să se pronunțe definitiv și irevocabil în privința sa! Acum, după ce a fost achitat, revine în forță și a fost desemnat de către Partidul Social Democrat drept candidat pentru funcția de primar al celui de al doilea municipiu al Mehedințiului! Peste 300 de persoane au participat la evenimentul în cadrul căruia, a fost anunțată decizia.

Ani la rând aproape toate campaniile electorale ale celor care s-au vrut primari în Orșova au fost construite strict pe imaginea sa și pe activitatea firmei pe care o administrează. A fost târât în zeci de procese pe care le-a câștigat și și-a demonstrat nevinovăția în instanță. Ultimul proces, câștigat definitiv și irevocabil a confirmat faptul că- fapta nu există-, iar Popescu Constantin a fost achitat de toate acuzele aduse. Acum, acesta a revenit în forță în viața politică și în cadrul partidului din care a făcut parte ani la rând și a anunțat că va candida la primăria Orșova. Peste 300 de orșoveni i-au fost alături când și-a anunțat decizia de a candida la primăria Orșovei. Oameni simpli, membri de partid, dar în primul rând prieteni:

”Va fi foarte greu! Va fi foarte greu pentru că toți care au vrut să candideze la primăria Orșova de-a lungul anilor și-au făcut campanie pe firma lui, și pe diverse atitudini. Mi-am dat seama că vrea să facă ceva pentru Orșova și zic că e bine să îl ajutăm să facă ceva pentru că- de la intrare în oraș toți cei care vor să își pună un ponton taie balustrada și își pun un ponton, toși cei care vor să parcheze pe spațiul verde, parchează pe spațiul verde, etc. Costi Popescu este omul care ne trebuie!”, a spus avocatul Florin Tufă.

”Ne-am alăturat acestui grup tocmai pentru a face ceva pentru Orșova”, a spus Mircea Sperdea, directorul Șantierului Naval din Orșova.

”Eu, ca președinte ALDE Orșova cu toată echipa mea, vom merge în susținerea lui Constantin Popescu pentru a schimba Orșova în bine”, a precizat Ștefan Neghină, președintele ALDE Orșova.

”Este mai puternic, determinat și pregătit să intre în lupta electorală pentru Primăria Orșova. Este un om de stânga, fără dubiu și are o relație foarte bună cu oamenii din Orșova. Am convingerea că va câștiga, va continua proiectele începute de PSD și Consiliul Județean Mehedinți în municipiu în ultimii trei ani și jumătate și va derula altele prin care orașul să se dezvolte din punct de vedere economic și turistic. Îi urez mult succes lui Constantin Popescu și îl asigur de toată susținerea!”, a transmis președintele PSD Mehedinți, Aladin Georgescu.

Înainte de a-l desemna pe Constantin Popescu drept candidatul formațiunii politice pentru funcția de primar al Orșovei, au fost realizate mai multe sondaje de opinie care au arătat că acesta se află pe primul loc în preferințele electoratului orșovean.

1,735 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.