Conturile Consiliului Județean Mehedinți, mai bogate cu 49 milioane euro. Vezi aici pentru ce vor fi folosiți banii

S-a primit verde pentru finanțarea celui mai important proiect de infrastructură din județul Mehedinți. Președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu, a semnat luni dimineață, la Ministerul Dezvoltării Regionale, contractul de finanțare pentru demararea lucrărilor de asfaltare a mai bine de 110 kilometri de drum județean. Este vorba despre un proiect cu finanțare europeană a cărui valoare se ridică la aproximativ 49 milioane euro.

IMG_1738

Proiectul va fi implementat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de MDRAPFE, şi vizează reabilitarea şi modernizarea unor tronsoane de drumuri județene compuse din: DJ 562A [Gruia(int. DN 56C)- Rogova (int. DN 56A)]; DJ 563 [int. DN 56A – Oprişor (int. DJ 561 A)]; DJ 561A [Oprişor (int.DJ 563) – Balacita (int.DJ 606) – Gvardinița – Bîcleș – int. DJ 606A (Plopi)]; DJ 606A [int. DJ 561A – Plopi – Izvoralu (int. DJ 561A)]; DJ 561A [int. DJ 606A – Tîmna – int DN6]; DJ 607 [int. DN 67A (Strehaia) – Grozești – Păsărani – lim. jud.Gorj)].

Astfel, vor fi modernizaţi 112,525 km de drumuri judeţene conectate la reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T), de acest proiect beneficiind aproximativ 22.000 de persoane. Contractul a fost semnat din partea județului Mehedinți de către Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean, iar din partea ministerului Dezvoltării Regionale de către ministrul Sevil Shaideh și secretarul de stat din cadrul ministerului, mehedințeanul, Alin Chirilă:

aladin, sevil, chirila (2)

Contractul semnat astăzi este deosebit de important întrucât vine şi în sprijinul elevilor din judeţul Mehedinţi şi din judeţele învecinate, cărora trebuie să le fie asigurat transportul de la domiciliu la sediul unităţilor de învăţământ; prin acest aspect se atinge una dintre ţintele prevăzute în Strategia Europa 2020 – reducerea ratei abandonului şcolar timpuriu sub 10%. De asemenea, modernizarea şi reabilitarea acestei infrastructuri de transport va determina creşterea gradului de mobilitate a persoanelor şi a bunurilor, va asigura accesul mai facil şi mai rapid către furnizorii de servicii de sănătate, sociale şi educative, va contribui la reducerea timpului de deplasare şi va asigura o mai mare securitate în transport”, a precizat Shhaideh, subliniind că, în continuare, creşterea gradului de absorbţie reprezintă o prioritate absolută a Guvernului.

Acesta este cel mai important proiect de infrastructură derulat în județul Mehedinți până în prezent. Va ajuta esențial la dezvoltarea regiunilor pe care le traversează prin facilitarea accesului la obiectivele din zonă, iar pe perioada implementării sale, proiectul va mijloci crearea de noi locuri de muncă.

aladin, sevil, chirila (1)

”Astăzi, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, am semnat cel mai ambițios proiect depus de Consiliul Județean Mehedinți, privind reabilitarea și modernizarea a 112,625 km de drumuri județene, în valoare de 213.792.063,66 lei (48.260.059,52 euro). Mulţumesc colegilor mei din cadrul Consiliului Judeţean #Mehedinţi care şi-au adus aportul pentru ca acest proiect să poată fi implementat. În urma implementării proiectului se vor obţine următoarele rezultate:
1. 112,625 km lungime drumuri judeţene modernizate, conectate la TEN-T;
2. 27552 mp suprafață trotuare/trasee pietonale modernizate/realizate;
3. elemente suplimentare destinate siguranței circulației: a. 6100 ml parapeţi; b. 1450 buc. indicatoare rutiere;
4. 145 buc. podețe reabilitate/înlocuite;
5. 16 buc. lucrări de artă (poduri) reabilitate/înlocuite”
a precizat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Aladin Georgescu a mai precizat că, în perioada următoare vor demara procedurile de achiziție a lucrărilor, și cel mai probabil, acestea vor începe în această toamnă. Proiectul are o durată de implementare de 63 de luni.

 

Voica Briceag

13,284 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.