Cu gândul acasă! Românii din Danemarca au unit sărbătorile de iarnă!

descopera mehedinti drobeta turnu severinCând eşti departe de ţara ta, de casa ta, sărbătorile devin parcă mai importante şi mai sfinte. Departe de cei dragi, de tradiţii, de obiceiurile locului, românii nu uită să celebreze evenimentele importante şi chiar dacă lucrurile nu se întâmplă ca acasă, dorul parcă se mai diminuează.

La fel au procedat şi românii din Copenhaga care au unit Sărbătoarea Sfântului Andrei şi Ziua Naţională a României şi nu numai că le-au celebrat dar le-au oferit copiilor o lecţie de istorie şi de umanitate. Şcoala Românească din Copenhaga, compusă din profesori voluntari, a celebrat cele două evenimente printr-o scenetă unde actorii au fost chiar copiii românilor aflaţi în Danemarca. În piesa, „Adevărul despre daci”, cei mici au reprodus războiul daco-roman şi s-au transformat în soldaţi şi nimfe pentru a bucura publicul român. Cu o poveste bine pusă la punct de către profesorii voluntari dar şi cu ţinute care reproduceau straiele soldaţilor, cei mici s-au bucurat atât de  aprecierile publicului dar şi de lecţia de istorie învăţată. Printre cei aflaţi la evenimentul organizat de Şcoala Românească a participat şi ambasadorul României în Danemarca, Viorel Ardeleanu.

Sursă foto: www.facebook.com/ScoalaRomaneascaCopenhaga

Cele două mari evenimente au fost sărbătorite şi cu o petrecere dedicată românilor aflaţi în Danemarca, petrecere organizată cu sprijinul Ambasadei României în Danemarca, al sindicatului 3F dar şi al voluntarilor români care s-au ocupat atât de pregatirea diverselor preparate culinare dar şi de atmosferă, astfel că oameni simpli, români cu dor de casă, au devenit bucătari, DJ, decoratori, fotografi, pentru a se bucura împreună de aceste două evenimente atât de importante pentru România : Sărbătorirea Sfântului Andrei, Protectorul României şi Ziua Naţională.

3,862 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.