Dr Gheorghe Ovidiu: ”De 10 ani Primăria Drobeta a avut o neimplicare cvasitotală în domeniul sanitar”

În cadrul conferinței de presă de astăzi a ALDE Mehedinți, doctorul Gheorghe Ovidiu a ridicat problema sistemului sanitar din județul Mehedinți. Acesta este de părere că nici autoritățile locale și nici guvernul tehnocrat nu s-au implicat în gestionarea problemelor identificate în sistemul sanitar, ba mai mult, au reușit să bulverseze acest sistem. Din acest motiv, este de părere că greva de avertisment din sănătate este strict rezultatul incompetenței autorităților.

Gheorghe Ovidiu acuză Primăria din Drobeta Turnu Severin de o neimplicare totală în ceea ce privește domeniul sanitar din municipiu. Acesta afirmă că, portivit legislației în vigoare de mai bine de 10 ani, primăriile au obligația și posibilitatea de a se implica în sprijinirea furnizorilor de servicii de sănătate locale: ”Chiar dacă nu suntem reprezentați în Consiliul Local, vom aduce în discuție două mari probleme identificate de noi. Vom înainta dicuții cu primăria, cu consiliul local și cu partidele politice implicate și vom încerca să aducem soluții acestor probleme: este vorba de valoarea mare pe care o percepe primăria pentru chiria spațiilor folosite de către medicii de familie și finanțarea Spitalului Județean. Primăria nu a făcut niciodată vreun pas pentru a ajuta Spitalul Județean invocând, de fiecarea dată, inexistența unui cadru legislativ. O să le dau eu cadru legislativ: legea nr.215 din 23 aprilie 2001 – Legea administraţiei publice locale coroborată cu legea 95/2006. Ambele legi prevăd faptul că UAT-urile pot finanța unitățile medicale de interes local, iar Spitalul Județean furnizează serviii medicale pentru cetățenii din Drobeta Turnu Severin”.

gheorghe-ovidiu

Reprezentantul ALDE a vorbit și despre situația existentă la nivel național, aceea a personalului medical ce amenință cu o grevă generală: ”Greva de avertisment a avut loc datorită incompetenței guvernului tehnocrat. Acest Guvern a dat două ordonanțe, Ordonanța 20 și Ordonanța 43/2016, care au produs o bulversare majoră privind salarizarea celor care lucrează în sănătate.  Prin aceste ordonanțe au reușit să creeze inechități, inegalități și nedreptăți în salarizarea între diferite categorii de personal care lucrează în domeniul sanitar. Mai sunt 2 săptămâni până la greva generală, ALDE îî cere primului-ministru să preîntâmpine această grevă prin repararea acestor două OUG-uri. Este vorba despre intorducerea în cadrul acestor ordonanțe a personalului TESA, a personalului sanitar care lucrează în creșe și  a funcționarilor publici din DSP-uri. Toate aceste categorii au fost omise.”, a declarat doctorul Gheorghe Ovidiu, ALDE Mehedinți.

3,903 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.