Drum lin, Elena Butușină! Unul dintre cei mai apreciați consilieri locali a încetat din viață

A luptat cu încredere și optimism până în ultima clipă, dar boala s-a dovedit mai puternică decât trupul firav și obosit! Elena Butușină, fost consilier local și președinte a Organizației Municipale de Femei a Partidului Social Democrat s-a stins din viață astăzi (n.r. 6 sptembrie 2018) după o lungă și grea suferință. Toți apropiații și cunoscuții au fost șocați de vestea care a căzut ca un trăznet.

 

O lungă și grea suferință a măcinat-o în ultimii ani pe Elena Butușină, fost consilier local și unul dintre cele mai discrete femei politician din Mehedinți. Și-a dus boala cu discreție, așa cum și-a trăit și viața, dar în final, trupul sleit de puteri nu a mai putut continua lupta pentru viață. Toți cei apropiați sunt șocați de vestea primită. Elena  Butușină a primit încrederea severinenilor pentru a-i reprezenta în cadrul Consiliului Local timp de trei mandate în perioada 2008-2016. A fost un altfel de politician, mai mult un sprijin pentru cei din noua generație pe care i-a îndrumat. Unul dintre aceștia este și Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, școat de vestea primită:

”A fost un om extraordinar, o femeie deosebită, un politician atipic, un politician discret, un om de o bunătate extraordinară și foarte mulți pot depune mărturie despre cât de serioasă și cât de dispusă să ajute a fost doamna Butușină. Este o mare pierdere pentru mine, ne înțelegeam extraordinar, o consideram ca o mamă. Toate gândurile mele se îndreaptă acum către familie. Dumnzeu să o odihnească!” a spus Marius Screciu, primarulSeveirnului.

Elena Butușină a fost toată viața un om atent la nevoile celor din jur, iar experiența și-a pus-o mereu la dispoziția colegilor care au avut întotdeauna ce să învețe de la ea:

”Cu profundă tristețe, am primit în această dimineață, vestea că doamna Elena Butușină a plecat dintre noi, după o perioadă de suferință, în urma unei boli necruțătoare. Domnia sa a avut de-a lungul timpului, o activitate intensă, atât în plan politic, ca membru al Partidului Social Democrat, președinte al Organizației de Femei a PSD Mehedinți, ca și consilier local în cadrul Consiliului Local Drobeta Turnu Severin, cât și în mediul de afaceri, fiind un antreprenor de succes în județul Mehedinți. În nume personal și în numele Organizației PSD Mehedinți, deplâng trecerea în neființă a doamnei Elena Butușină și transmit sincere condoleanțe familiei și apropiaților! Dumnezeu să o aibă în pază!” a transmis și Aladin Georgescu, președintele PSD Mehedinți.

 

 

Voica Briceag 

25,436 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.