Grav incident feroviar în Mehedinți! Un tren a deraiat în zona Balota, s-a convocat Comitetul Ministerial pentru situații de urgență

Traficul feroviar pe relaţia Craiova – Timişoara se desfăşoară cu transbordare auto între staţiile Drobeta Turnu Severin şi Gârniţa, din cauza accidentului feroviar. Compania asigură transbordare cu mijloace auto între stațiile Drobeta Turnu Severin – Gârniţa (și retur), călătorii fiind preluați din aceste stații de alte trenuri care circulă pe aceleași rute. Trenurile înscrise în circulaţie până la ora 12.00 pentru care se asigură transbordare auto sunt R 9501, R 9504, IR 1797. IR 1692, IR 1591 şi IR 1590.

Ministrul Transporturilor a convocat Comitetul Ministerial pentru situații de urgentă. La fața locului, intervenția este coordonată de către inspectorul șef al ISU Mehedinți. A fost balizată zona și solicitate utilaje din partea beneficiarului pentru transvazare și repunere pe șine.

„Vagonul răsturnat prezintă minime scurgeri de motorină, dar au fost luate toate măsurile în acest sens. Nu au fost semnalate victime”, a precizat Cristian Stanciu reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, citat de agerpres.ro.

Traficul feroviar fiind blocat pe magistrala care leagă Bucureștiul de Timișoara.Potrivit IPJ Mehedinţi, trenul are 20 de vagoane încărcate cu motorină. Trei vagoane au deraiat, iar unul s-a răsturnat.

Cei aproximativ 100 de călători dintr-un tren de navetiști care urma să tranziteze zona au coborât în stația Balota și au fost preluați de mijloace auto. Se va face transbordare la următoarele trenuri din grafic. Deraierea trenului privat de marfă s-a produs între stațiile Valea Albă și Drobeta Turnu Severin.

În urma accidentului, nu s-au înregistrat victime. Echipele de intervenţie se află la faţa locului.

Chiar dacă dintr-un vagon se scurge motorină, nu este pericol pentru populație, pentru că cea mai aropiată locuință se află la circa 800 de metri. S-a montat un dispozitiv de protecție și se așteaptă intervenția reprezentanților CFR cu echipament auxiliar pentru repunerea pe șine.

La fața locului sunt trei echipaje de pompieri și un echipaj cu autospecială care asigură măsuri de protecție a zonei.

 

Voica Briceag

13,102 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.