Ion Sîrbulescu a demisionat de la RAAN

Ion Sîrbulescu, administratorul special al RAAN şi-a dat demisia din funcţia deţinută, odată cu data de 18 februarie şi acuză neimplicarea factorilor de decizie în ceea ce priveşte regia de stat, aflată în insolvenţă şi căreia i s-a cerut falimentul. Sîrbulescu şi-a motivat demisia prin „întârzierea ducerii la îndeplinire de către Autorităţile abilitate ale Statului a obligaţiilor ce decure din actele normative adoptate referitoare la încetarea activităţii acestei unităţi de importanţă strategică naţională, respectiv:

-înfiinţarea şi finanţarea Unităţii de management a apei grele-stoc rezervă de stat în custodie la RAAN, Sucursala ROMAG-PROD;

-finanţarea şi preluarea totală sau parţială, în mod eşalonat, a stocului de apă grea proprietatea RAAN, Sucursala ROMAG-PROD;

clarificarea situaţiei celor 520 salariaţi care vor fi disponibilizaţi în etapa a II-a conform planului aprobat;

-asigurarea drepturilor de natură salarială pentru cei 1525 salariaţi disponibilizaţi în etapa I, conform Contractului colectiv de muncă.

Oprirea producerii apei grele la ROMAGPROD, starea de insolvenţă sau faliment (suspendat la această dată) nu implică şi încetarea, peste noapte, a activităţii Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare fără măsuri concrete ale Autorităţilor statului pe linie de siguranţă, protecţia mediului şi protecţie socială.

Vreau să mulţumesc colegilor şi colaboratorilor pentru efortul deosebit din această iarnă, astfel încât cetăţenilor Severinului să le fie asigurate, în limite posibile, furnizarea agentului termic în sistemul de termoficare.”, se arată în comunicatul remis de Ion Sîrbulescu.

ion-sarbulescu

Ion Sîrbulescu a fost numit administrator special al RAAN pe 6 noiembrie, anul trecut printr-un ordin semnat de fostul ministru al energiei, Andrei Gerea, după ce fostul administrator Viorel Marian a demisionat din funcție. Ion Sîrbulescu, fost senator în legislatura 2000-2004 şi a mai condus RAAN şi în perioada guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu, între anii 2005-2007.

Voica Briceag

3,546 total views, 1 views today


Comentariile sunt oprite.