Marius Screciu, precizări ferme în scandalul cu Mehedinți Gaz. Vezi aici ce spune edilul

Reacție fermă a reprezentanților primăriei severinene în urma unei comunicări a firmei de gaz din Drobeta Turnu Severin din care reieșea că în 2018 nu ar fi primit nici măcar o singură autorizație de construire din partea primăriei, motiv pentru care nu au avut cum să execute lucrări de extinderea a rețelei de gaze în oraș:

”Este o dezinformare, iar în acest sens noi putem prezenta oricând dovezi clare din care reiese faptul că întotdeauna am răspuns cu maximă promptitudine fiecărei solicitări primite din partea acestei societăți. Am eliberat zeci de autorizații de construire pentru extinderea rețelei de gaz în oraș, chiar și pe străzile reabilitate pe fonduri europene. Sunt zeci de străzi din oraș unde există avizele din partea municipalității, doar că, pe aceste artere nu s-a executat nici măcar un metru de rețea” a precizat pentru descoperamehedinti.ro, Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin. 

Marius Screciu, a mai spus că este hotărât să meargă chiar până la rezilierea contractului cu firma Mehedinți Gaz după ce aceștia și-au demonstrat în nenumărate rânduri incapacitatea financiară de a continua acest proiect extrem de important pentru oraș. Mehedinți Gaz are în concesiune acest serviciu încă din 2004, iar de atunci și până în prezent au reușit să realizeze din cei 125 de kilometri de rețea propuși, doar 35 de kilometri.

7,332 total views, 4 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.