Ministrul Învățământului a organizat, la Arad, o ședință cu Inspectorii Școlari Generali. Ce s-a discutat

Ministrul Educației a desfășurat ieri o întâlnire de lucru interregioală cu inspectorii școlari generali din județele Arad, Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sibiu și Timiș. Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase s-a deplasat la Arad pentru a inaugura noul sediu al Inspectoratului Şcolar şi pentru aparticipa la deschiderea Târgului Educaţional EDU2Job. De asemenea, el a vizitat cele două universităţi arădene şi s-a întâlnit cu inspectorii şcolari din vestul ţării. Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte ce țin de  înscrierea în învățământul primar, transferul elevilor, situația programelor școlare, regândirea sistemului de evaluare și examinare și eliminarea inechităților privind normarea cadrelor didactice.

arad-1

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase a făcut un apel către părinţi explicându-le că sunt sunt meserii mai bine plătite decât cea de profesor universitar: Cred că trebuie să mai facem ceva foarte important, dacă vrem să ducem învăţământul preuniversitar spre ceea ce ar trebui să fie, trebuie să educăm şi părinţii, pentru că ceea ce se întâmplă astăzi, cu această structură care nu este naturală a învăţământului preunivesitar, în care preponderent se găsesc liceele cu profil teoretic, pentru aceasta trebuia ca părinţii să înţeleagă că e foarte benefic pentru copii, ca în funcţie de talentul lor, în funcţie de anumite aptitudini, să se orientze şi spre zona aceasta practică, tehnică, la nivelul meseriilor de bază. Sunt foarte multe meserii care sunt mai bine plătite decât un profesor universitar, dar am uitat acest lucru. Unde vom ajunge, dacă nu fructificăm momentul de astăzi, 2017? Vom importa forţă de muncă din Albania, Pakistan, din alte locuri de pe mapamond, ceea ce eu personal nu îmi doresc şi cred că nici dumneavostră nu vă doriţi acest lucru”, a declarat ministrul Educaţiei Pavel Năstase.

Pavel Năstase a mai declarat că orodonanţa 81 care este inclusă în metodologia pentru învăţământul dual a trecut de Camera Deputaţilor şi urmează să intre şedinţa de plen a Senatului: „Avem două ordine de ministru care au fost date deja, care se ocupă de organizarea admiterii în învăţământul dual, deci practic pentru învăţământual dual în acest moment sunt puse la punct toate metodologiile, regulamentele şi organizarea, astfel încât începând din anul şcolar 2017-2018 să dăm drumul la această formă de învăţământ”, a mai declarat ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.

Prezentă la ședintă, Inspectorul Școlar General – Mirela Pintea Enea, a declarat că județul Mehedinți se bucură de succes în ceea ce privește învățământul dual, din moment ce de la an la an există cerințe și interesați pentru a înființa noi clase: ”Dorim foarte mult să punem accent pe învăţământul profesional şi tehnic deoarece,  în felul acesta, vom avea personal calificat, oameni cu o meserie și un viitor. Împreună cu angajatorii, cu profesorii și cu părinții sper să reușim să facem un pas înainte deoarece județul nostru, și nu numai, are nevie de personal calificat. Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi a stabilit, pentru anul şcolar 2017-2018, oferta de formare profesională la învăţământul profesional pe unităţi de învăţământ şi calificări,  fiind propuse 13 clase pentru învăţământul profesional de masă, adică 364 de locuri şi 2 clase pentru învăţămantul profesional special, realizându-se astfel o creştere a ponderii ofertei de şcolarizare în învăţământul profesional la nivelul judeţului Mehedinţi. În anul şcolar 2016-2017 există un număr de 11 clase, 264 de locuri pentru învăţământul profesional”, a declarat Mirela Pintea-Enea

arad

 

 

4,268 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.