Parteneriat între Primăria Dr. Tr. Severin și Consiliul Județean. 10 parcări vor fi reabilitate în oraș

Un parteneriat semnat de primarul Severinului, Marius Screciu și președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, aduce noi proiecte de dezvoltare pentru municipiul reședință de județ.

În urma acestui acord se vor moderniza 10 parcări din oraș. Parte din aceste investiții au fost deja finalizate, așa cum este cazul parcării din zona blocurilor T, iar altele sunt în curs de finalizare, așa cum se întâmplă în zona târgului Veterani, mai precis pe strada Alion cu Veterani. în zona blocurilor VT1, VT2 și VT3. Stadiul lucrărilor de aici este de asemenea unul avansat, conform celor precizate de primarul Severinului, Marius Screciu:

”Astăzi (n.r. 18.11.2019) turnăm primul strat, iar mâine sperăm-dacă vremea ne va permite să turnăm și ultimul strat de asfalt.  Avem aici în jur de 65 de locuri de parcare pe care le vom amenaja. Lucrarea este finanțată prin intermediul unui parteneriat semnat între Consiliul Județean Mehedinți și primăria Drobeta Turnu Severin prin intermediul căruia vom moderniza un număr de 10 parcări din municipiu.”

Voica Briceag

1,359 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.