Primăria și Consiliul Local Devesel cer reîntregirea țării

În anul Centenarului Marii Uniri, cu prilejul aniversării Unirii cu Basarabia, în ședința ordinară de joi, 29 martie, a Consiliului Local Devesel, la inițiativa primarului liberal Fabian Drocan, s-a adoptat Hotărârea prin care se condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov, act criminal adoptat la 23 august 1939 și cere imperios Parlamentului României și Parlamentului Republicii Moldova să se adopte o declarație comună privind ”reîntregirea Țării și a Neamului Românesc”, după care să treacă, în regim de urgență, la elaborarea de legi care să ducă la Reunirea Basarabiei cu România! Chiar dacă Hotărârea de Consiliu Local a celor din Devesel poate părea doar un gest simbolic, ea are caracter imperativ și demonstrează că primarul comunei și consilierii locali dau dovadă de un spirit patriotic cu adevărat lăudabil.

 

Tot primarul Fabian Drocan și consilierii locali au dat dovadă de interes față de copiii comunei atunci când, profitând de săptămâna ”Școala Altfel”, au premiat cei mai buni 10 elevi de la cursurile gimnaziale (clasele 5-8) ale școlii din Devesel, trimițându-i, gratuit, într-o excursie la București. Premianții au vizitat o serie de instituții și obiective din Capitală, cum ar fi Parlamentul României, Grădina Zoologică, sau Muzeul Țăranului Român, venind acasă cu impresii de neuitat.

15,747 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.