Situație alarmantă! Primăriile din Mehedinți nu mai au bani pentru salarii, utilități sau ajutoare sociale

Primăriile din județ au intrat în inacapacitate financiară. Acestea nu mai pot acoperi cheltuielile curente și salariile din ultimele două luni ale anului. Probleme sunt inclusiv la nivelul Consiliului Județean. Pentru prima oară în ultimii ani, județul Mehedinți nu a primit bani pentru investiții sau pentru echilibrarea bugetelor locale. De la Guvern au mai venit bani din Fondul de Intervenție, însă aceștia au fost destinați doar localităților afectate de inundațiile din această vară. În plus, investițiile prin Programul Național de Dezvoltare Locală au fost sistate, tot din lipsa banilor.

vladaia

Primarul comunei Vlădaia din județul Mehedinți spune că face parte din rândul primăriilor care nu vor putea să acopere cheltuielile de funcționare sau ajutoarele sociale în ultimele două luni ale acestui an:”Suntem deja în luna octombrie și primăriile nu au mai primit nicio rectificare bugetară. Nu cred că este vreo primărie care să poată să-și acopere salariile, ajutoarele de handicap, ajutorul social sau cheltuielile curente în ultimele 2 luni ale acestui an. Nu știu cum o să ne descurcăm. În plus, Ordonanţa de urgenţă nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală s-a sistat, din lipsă de bani. Toate lucrările din comune s-au sistat deoarece constructorii nu vor să lucreze până nu știu sigur de la minister că își vor primi și banii. Toată lumea știe că în anul 2015 Guvernul Ponta, din care și ALDE a făcut parte, ne-a lăsat la rectificarea bugetară o situație foarte bună, adică noi, primăriile, cred că în 99% am primit tot ceea ce am cerut și mă refer aici la drumurile de interes local, la drumurile județene, deci președintele Consiliului Județean a avut cu ce să ne ajute și în anul 2015 am beneficiat de această rectificare bugetară pozitivă. În acest an 2016, din luna iunie, toată lumea și toți primarii, toți colegii mei cu care am discutat așteptam această rectificare bugetară. Toți suntem într-o situație de avarie.” a declarat primarul comunei Vlădaia, Spuză Viorel.

spuza

În comuna Burila Mare, lucrurile stau și mai rău: ”În aceeași situație ne aflăm și noi: nu avem bani nici pentru lefuri, nici pentru cheltuielile curente. Ba mai mult, avem o executare silită în valoare de 5,2 miliarde.  Am reabilitat două școli prin fonduri europene, a fost făcută recepția lucrărilor dar fondurile nu ne-au dat banii din cauza unei contestații apărute, contestație care până la urmă nu s-a adeverit.  Firma care a executat lucrările ne-a dat în judecată, avem conturile blocate și urmează să fie scoase la licitație toate utilajele primăriei. La iarnă o să curățăm drumurile din comună cu lopata!” a declarat pentru descoperameheinți.ro primarul comunei Burila Mare, Cicic Jenică.

cicic

Și primarul comunei Cireșu, Doru Țârlui, ne-a declarat că primăria pe care o conduce nu va avea fonduri pentru a acoperi cheltuielile la finalul acestui an: ”Sunt multe primării care nu au posibilitatea să acopere cheltuielile curente și salariile la final de an. Și primăria Cireșu se află, din păcate, printre ele.”

Contactat de reporterii DescoperaMehedinti.ro, Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a confirmat situația din județ și a declarat că în aceeași situație se află și Consiliul Județean: ”Majoritatea primăriilor din județ nu au fonduri pentru a acoperi cheltuielile curente și fondul de salarii în ultimele două luni ale acestui an. Și Consiliul Județean Mehedinți se află în aceeași situație. Trebuie să luăm bani de la investiții pentru a plăti utilitățile și pentru a asigura fondul de salarii atât pentru Consiliul Județan cât și pentru instituțiile subordonate. Această problemă se va regăsi și pe ordinea de zi a ședinței de Consiliul Județean. În ultimii ani, Guvernul Ponta a alocat bani atât pentru drumuri cât și pentru pentru echilibrarea bugetară. În 2016, în schimb, Guvernul tehnnocrat nu a acordat niciun leu judeţului Mehedinţi, ca atare, din păcate, nici noi nu am avut ce să alocăm mai departe primăriilor din judeţ.”, a precizat președintele CJ Mehedinti, Aladin Georgescu.

aladin

Și reprezentanții partidelor politice sunt dezamăgiți de modul în care Guvernul Tehnocrat a ales să împartă banii la rectificarea bugetară, ținând cont de faptul că județul Mehedinți se află în regres economic și nu se poate susține fără un ajutor de la nivel central: ”Județul Mehedinți nu se poate susține singur din punct de vedere economic. Din păcate acest județ este în regres eonomic de mai bine de 4 ani de zile. Acest Guvern tehnocrat, cu care eu nu am fost de acord încă de la instalarea lui, nu întelege problemele cu care se confruntă județul nostru. Multe primării se află în incapacitatea de a-și asigura bugetul necesar pentru plata salariilor pentru ultimele 2 luni ale acestui an. Inclusiv Primăria Drobeta Turnu Severin are bani pentru finanțarea serviciului de termoficare doar până la finele lunii decembrie a acestui an, după care va fi în incapacitatea de a achiziționa combustibilul necesar. Până acum, în fiecare an, primăriile beneficiau de rectificări bugetare. Acum, suntem la finalul lunii octombrie și acest Guvern nu vine cu niciun gând de rectificare bugetară. Vreau să atrag atenția asupra acestui apect pentru că, dacă nu se va găsi rapid  o soluție, vom avea de înfruntat un blocaj economic la nivelul întregului județ”, a declarat Ionuț Sibinescu, președinte ALDE Drobeta Turnu Severin

sibinescu2

La prima rectificare de buget din acest an, în toate judeţele ţării, sumele au fost direcţionate cu precădere către domeniile Sănătate, Educaţie şi Drepturi Sociale, considerate priorităţi de către Guvern. Astfel, potrivit Ordonanţei nr. 14 din 10 august 2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016, din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, pe anul 2016, judeţului Mehedinţi i-au fost repartizate sume pentru: 248 mii lei pentru implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli; 528 mii lei pentru plata contribuţiilor pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară; 68 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor de funcţionare a căminelor pentru persoanele vârstnice; 41 mii lei pentru finanţarea a 5% din valoarea diferenţelor salariale pentru personalul didactic căruia până la data intrării în vigoare a prezentei legi nu i s-au acordat diferenţele salariale şi pentru personalul didactic care se pensionează după data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2016; 303 mii lei – sume pentru plata drepturilor personalului didactic pensionat, care este îndreptăţit să primească diferenţe salariale pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011.

Tot atunci, primăriile au  primit sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale însă  acestea trebuiau utilizate exclusiv pentru stingerea obligaţiilor fiscale, precum şi a celor care fac obiectul eşalonării sau amânărilor la plată cuprinse în certificatele de atestare fiscală la data de 30 iunie 2016 către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale ale furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări ale UAT-urilor, pentru stingerea obligaţiilor fiscale către bugetul de stat și pentru stingerea obligaţiilor fiscale restante ale UAT-urilor către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale.

Primarii așteaptă acum o a doua rectificare bugetară și speră ca măcar de această dată să le fie acceptate solicitarile, altfel vor fi puși în incapacitatea de a-și mai desfășura activitatea.

13,044 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.