”Primul ghiozdan” finanțat de primărie la inițiativa viceprimarului Daniel Cîrjan! Vezi aici detalii

Aproape toții copiii care vor merge din toamnă la școală în clasa pregătitoare vor primi rechizite gratuit în urma unui proiect de hotărâre promovat de viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan. Cererile de acordare a acestui sprijin s-au primit până pe data de 1 iulie:

 

”Conform hotărârii de Consiliu Local pe care am inițiat-o referitoare la acordarea pentru anul școlar 2018 – 2019 a pachetului cu rechizite școlare ,,Primul Ghiozdan” pentru copiii înscriși în clasa pregătitoare, părinții micuților puteau să solicite participarea la acest program la unitățile de învățământ de pe raza Municipiului Drobeta-Turnu Severin până la data de 1 iulie! Astfel, până la 1 iulie au fost depuse un număr de 675 de solicitări din totalul de 700 de copii înscriși în clasa pregătitoare, ceea ce este o dovadă a faptului că acest program este unul de interes pentru comunitate” a precizat Daniel Cîrjan, inițiatorul acestui proiect.

”Primul ghiozdan” oferit de primărie conține: creioane, stilou, caiete, acuarele, coperta A5, creioane colorate și un penar neechipat. Urmează alocarea banilor și apoi licitația pentru achiziția rechizitelor, astfel încât pe data de 15 septembrie, când începe noul an școlar, cei 675 de copii în clasa pregătitoare să găsească pe băncuțe primul ghiozdan plin cu rechizitele necesare.

 

Voica Briceag

3,926 total views, 5 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.