Proiect pentru iluminarea artificială a monumentului ”Chipul lui Decebal”

Cea mai mare sculptură în piatră din Europa și simbol al județului Mehedinți, momumentul comemorativ Chipul lui Decebal, va putea fi, în curând, admirată și pe timpul nopții. Primul pas a fost făcut astăzi, în cadrul ședinței de Consiliu Județean, unde consilierii au aprobat asocierea dintre cele trei entități ce vor face acest lucru posibil: Consiliul Județean Mehedinți, Primăria comunei Eșelnița și Fundația ”General Ștefan Gușă”.

clisura-dunarii

Președințele Consiliul Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a declarat că învestiția nu este una mare, dar este necesară în vederea dezvoltării turismului în județul nostru: De anul trecut, de când am adoptat Strategia de dezvoltare turistică a județului Mehedinți, am încercat să pumen în valoare obiectivele turistice pe care le avem în județul nostru în scopul de a atrage mai mulți turiști. Am primit în cursul acestui an nenumărate solicitări și din partea turiștilor dar și a locuitorilor de pe Clisura Dunării în sensul de a face demersurile necesare pentru a ilumina Chipul lui Decebal. Sute de mii de turiști au venit în acest an în Clisura Dunării. Foarte mulți turiști trec de Dunăre în vase de croazieră, mai ales noaptea, și nu aveau posibilitatea să vadă statuia. În consecință, am reuțit să punem la aceeași masă reprezentanții Fundației ”General Ștefan Gușă”, primăria Eșelnița  și Consiliul Județean Mehedinți. Consilul Județean s-a angajat să găsească sursa de finanțare pentru a realiza iluminatul artificial al acestei statui. Nu este vorba de o investiție foarte mare și ne bucurăm că am făcut primul pas. Îmi pare rău că, de atâția ani, nimeni nu a făcut nimic în acest sens.”, a declarat Aladin Georgescu

dsc_0314

Statuia lui Decebal de la Porțile de Fier se află printre cele mai spectaculoase statui din lume, alături de Statuia Libertății, potrivit celor de la Business Insider. Această operă  apare alături de alte statui de mărimi impresionante din lume, datorită faptului că este cea mai înaltă sculptură din Europa, de 3 ori mai mare decât Colosul din Rhodos și doar cu 6 metri mai mică decât Statuia Libertății. Situată chiar în cea mai spectaculoasă porţiune a Dunării din tot parcursul ei european, Chipul lui Decebal oferă turiştilor un peisaj impunător.

Omul de afaceri și istoricul Iosif Constantin Drăgan a fost cel care a promovat și finanțat ideea acestei lucrări efectuate în perioada 1994 – 2004. Doisprezece sculptori alpinişti au lucrat la realizarea sculpturii pe parcursul celor 10 ani, sub conducerea sculptorului italian Mario Galeolti. Procesul a început cu defrişarea copacilor şi a continuat prin curăţarea rocilor şi dinamitarea stâncii.

Chipul lui Decebal a transformat zona într-un punct de atracţie turistică pentru cei care aleg să urmeze traseele turistice de la Cazanele Dunării.

5,824 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.