Se lucrează la amenajarea a trei noi locuri de parcare în Drobeta Tunru Severin. Află aici unde vor fi

Locurile de parcare au început să devină o problemă în ultimul timp, inclusiv în Drobeta Tunru Severin, un oraş relativ mic, dar cu un număr mare de autoturisme. Aşa se face că, anual, reprezentanţii municipalităţii caută soluţii pentru decongestionarea traficului. Zona Splaiului Mihai Viteazu, între Walter Mărăcineanu şi Alea Privighetorii, este una dintre acestea. Aici, au demarat deja lucrările de construire a unei parcări, dar în acelaşi timp se caută şi soluţii pentru păstrarea vegetaţiei din zonă.

parcare 2

Tot pe Splai Mihai Viteazu se lucrează şi în apropierea târgului Veterani, la blocurile situate vis a vis de hypermarketul Cora. Aici, de cele mai multe ori vehiculele blocau un sens de mers pe Splai, întrucât erau parcate paralel cu bordura. Odată amenjată parcarea aici, se va elibera şi circulaţia pe Splai.

parcare 3

„În planul iniţial în toate parcările erau prinse şi tăieri de arbori, dar am căutat soluţii să păstrăm arborii acolo unde se putea. În acelaşi timp, avem în plan ca, odată cu amenjarea acestor parcări să ne îngrijim şi de spaţiile verzi din zonă. În această perioadă lucrăm simultan în trei locaţii din oraş pentru amenjarea parcărilor, se lucrează în zona blocurilor situate pe Splai Mihai Vitează, dar şi pe strada Orly,” a precizat pentru descoperamehedinti.ro, Marius Screciu, primarul Severinului.

trotuar pt bici

Totodată, primarul Seveirnului a precizat că ia în calcul ca, odată cu finalizarea lucrărilor de asfaltare a Splai Mihai Viteazu, să fie marcate şi piste speciale pentru biciclişti, mai ales că, la acest capitol municipalitatea este deficitară, întrucât în oraş nu este marcat nici măcar un metru de pistă pentru biciclete.

Toate lucrările de amenajare a parcărilor cuprind pe lângă turnarea covorului asfaltic şi lucrări de iluminat public, iar  acolo unde spaţiul o permite vor fi amenjate şi mici spaţii verzi unde vor fi plantaţi arbori.

Voica Briceag

10,249 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.