Standul Mehedinţiului, atracţia târgului naţional de turism al României

Mehedinţiul a fost senzaţia târgului naţional de turism organizat la Bucureşti la Romexpo, unde standul judeţului a atras mii de oameni prin prezenţa meşterilor populari care au spus povestea ceramicii de Şişeşti, dar şi prin aducerea în faţa publicului spectator a cântecului popular din Mehedinţi.

olar-sisestui

Reperele turistice reprezentative au fost prezentate de tour operatori, iar cu ocazia degustării organizate ad-hoc, vinificatorii au fost cei care au spus celor prezenţi povestea vinului produs pe plaiurile mehedinţene şi i-au purtat cu paşii minţii, prin cele mai renumite crame din Mehedinţi.

crama-corcova

Degustarea de vinuri a fost organizată de reprezentanţii cramei Corcova.

vinuri

Lada de zestre a cântecului popular mehedinţean a fost şi ea deschisă, iar zestrea folclorică a judeţului a fost cântată de Ingrid Boeangiu şi de micuţa Luiza Isuf, nimeni alta decât, nepoata unui dintre cei mai renumiţi vinifcatori ai României, Nicolae Isuf de la crama de la Vînju Mare, omul despre care, marele cronicar sportiv, Ioan Chirilă  a spus că a învins renumitul vin de Bordeaux, la el acasă, după ce vinul de Vînju Mare a fost premiat la un concurs din Franţa.

luiza-isuf

ingrid-si-luiza

Pe la standul Mehedinţiul au trecut câteva mii de turişti, interesaţi să descopere acest colţ din România care s-a bucurat în ultima perioadă de o promovare turistică agresivă, în special în ceea ce priveşte clisura Dunării, dar şi nordul Mehedinţiului cu obiectivele turistice de pe raza comunelor Ponoarele şi Isverna.

aladin-georgescu-targ-de-turism

În fapt, Ponoarele a fost selectată de un cunoscut post naţional de televiziune ca şi brand reprezentativ pentru România, iar aici s-a filmat un material despre tradiţiile românilor, care urmează să fie difuzat pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, pe cel mai urmărit post tv din România.

targ-de-turism

Voica Briceag

10,883 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.