Surprins în timp ce fura din supermarket

Sâmbăta trecută, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată telefonic de către un bărbat în vârstă de 34 ani, din Drobeta Turnu-Severin, agent de securitate la o societate comercială din municipiu, cu privire la faptul că, în timp ce efectua serviciul în cadrul societăţii comerciale, de pe bulevardul Aluniș, a surprins și reținut o persoană care a sustras bunuri din unitate și a încercat să părăsească incinta acesteia fără a achita contravaloarea bunurilor.

La fața locului s-a deplasat patrula de ordine publică  din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin care a identificat un bărbat în vârstă de  52 ani, din comuna Breznița Ocol, județul Mehedinți, asupra căruia au fost găsite bunurile sustrase(pânză circular).

Prejudiciul a fost recuperat și restituit unității, pe numele persoanei în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

cercetat-pentru-furt

5,599 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.