Termoficarea Severinului, o problemă spinoasă! Vezi aici în ce stadiu este.

Termoficarea municipiului Drobeta Turnu Severin continuă să fie o problemă spinoasă. Subiectul a fost reluat şi în cadrul şedinţei de Consiliul Local, odată cu aprobarea bugetului Serviciului Public de Termoficare. Iarna aceasta vom primi căldură tot de la Termo Halânga, iar combustibilul folosit va fi tot păcura, lucru ce creşte foarte mult preţul de producţie a gigacaloriei. Consilierii PMP, Gabriela Dobrotă şi Răzvan Roşca, speră însă că pe viitor se va găsi o soluţie ca viitoarea termocentrală a oraşului să funcţioneze pe cărbune, dat fiind faptul că, judeţul are resurse pe această zonă.

Odată cu aprobarea bugetului Serviciului Public de Termoficare, acest subiect a fost readus în atenţia consilierilor locali, mai ales în contextul în care S.P.A.E.T.-ul va asigura parţial mentenanţa reţelei de transport a agentului termic. Consilierul Ion Giuhat a cerut mai multă promtitudine atunci când vine vorba despre acest gen de intervenţii:

 

Firma care a făcut anul trecut aceste intervenţii a lăsat foarte mult de dorit. La locul meu de muncă, ama stat zile întregi în frig din cauză că firmanu a putut face inetrvenţia de reparaţie, din cauza faptului că singurul excavator din dotare era defect,”a subliniat acesta.

Nici primarul Severinului, Marius Screciu nu a fost mai încâtntat de modul în care s -a intervenit. Mai mult decât atât, acesta a cerut şi stoparea plăţilor către aceaată societate întrucât în zeci de zone unde au intervenit nu au refăcut carosabilul aşa cum prevedea contractul.

„Din nefericire a fost singura firmă care s-a prezentat la licitaţie. Nu am fost nici noi foarte mulţumiţi de modul în care au lucrat, dar am fost mulţumiţi că totuşi ne-au ajutat să trecem iarna. Anul acesta, parte din aceste lucrări de menetenaţă le vom face cu angajaţii S.P.A.E.T. şi sperăm să nu mai fie probleme” a declarat Marius Screciu, primarul Severinului.

În acest moment este semnat contractul cu RAAN care permite reprezentanaţilor primăriei Drobeta Turnu Severin închirierea echipamentelor în vederea repornirii termocentralei de la Halânga. Combustibilul folosit va fi tot păcură, lucru ce va creşte considerabil costurile de producţie a gigacaloriei. Este şi motivul pentru ca consilierii locali ai Partidului Mişcarea Populară susţin că pe viitor ar trebui identificată o soluţie de funcţionare pe cărbune:

„Eu cred că se poate permanentiza funcţionarea termocentralei de la Halânga şi sper să existe un investitor care chiar să vrea să dea drumul la termocentrală pe cărbune pentru că noi, Mehedinţiul, stăm pe cărbune. Avem mulţi mineri care ar avea de câştigat, iar zona ar fi industrializată. Eu aş face toate intervenţiile pentru o centrală pe cărbune” a susţinut Gabriela Dobrotă, consilier local PMP.

„Noi avem mandat din partea cetăţenilor pentru a le reprezenta interesele, iar din punctul meu de vedere, cea mai importantă problemă a oraşului rămâne termoficarea. În fiecare şedinţă de consiliu se aduce în discuţie acest subiect, iar noi, prin consilierii noştri, am ridicat de fiecare dată problema stadiului de pregătire a demersurilor pentru rezolvarea acestei situaţii” a declarat pentru descoperamehediniti.ro Răzvan Roşca, consilier local PMP.

În acest moment, toate demersurile care au ţinut de autoritatea locală pentru repornirea termocentralei de la Halânga au fost făcute. Mai este un singur pas de făcut şi anume acordarea sprijinului financiar de la guvern în vederea achiziţiei de combustibil.

 

Voica Briceag

 

4,962 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.