Termoficarea Severinului, în pericol din cauza defecțiunilor constante la rețeaua termică

În ultimele trei luni u apărut peste o sută de avarii la rețeaua termică de distribuție. Conductele s-au spart în repetate rânduri și au fost înregistrate pierderi foarte mari.  Primarul municipiului, Marius Screciu, a declarat că „pierderile de pe reţeaua de termoficare a oraşului sunt de peste 40%“, ceea ce face ca alimentarea cu energie termică în sistem centralizat să fie pusă sub semnul întrebării, deoarece primăria nu-şi va putea permite să cumpere agent termic de la o firmă privată şi să o furnizeze populaţiei cu pierderi de 40% pe această reţea, fiind imposibilă recuperarea pierderilor.

Această rețea a fost reabilitată în perioada 2005-2009, cu o sumă de aproape 90 de milioane de euro. În mod normal, odată reabilitate, conductele ar fi trebuit să reziste cel puţin 20 de ani cele montate suprateran şi cel puţin 30 de ani cele montate în pământ. Numai că, după nici zece ani de la finalizarea investiţiei, în reţeaua de termoficare a oraşului au apărut cel puţin 100 de avarii, în această iarnă, dintre care peste 60 au fost avarii mari. „Am preluat reţeaua de termoficare de la RAAN şi o avem închiriată. Este o reţea cu mari probleme. Ea a fost şi reabilitată, s-au cheltuit bani pentru renovarea ei, dar în fiecare zi apar alte şi alte avarii, atât pe reţeaua primară, cât şi pe cea secundară. Am găsit ţeavă care are ca durată de viaţă 30 de ani şi care după şapte ani a fost efectiv retezată, pentru că era de foarte proastă calitate. În momentul în care această reţea a fost reabilitată, s-au folosit materiale proaste, pe bani mulţi“, a declarat pentru gds.ro Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.
calorifercaldura8-1444722134

6,547 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.