Zilele Severinului 2017, cu de toate pentru toți. Phoenix, Loredana Groza și Andra, cap de afiș

Reprezentanții autorităților publice locale și cei ai Palatului Culturii Teodor Costescu pregătesc în această perioadă ultimele detalii pentru organizarea Zilelor Severinului, ediția 2017. Evenimentele vor debuta în avans, încă din data de 19 aprilie, când în sala de spectacole a Palatului Culturii are loc un concert extraordinar de muzică populară susținut de grupul ”Izvorașul” al Episcopiei Severinului și Strehaiei, începând cu orele 19.00. Joi, pe 20 aprilie, la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin are loc, în intervalul 9:00 – 12:00, slujba religioasă. Urmează apoi un concert de muzică bizantină susținut de corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei care va avea loc cu începere de la ora 19:00 la Palatul Culturii Teodor Costescu, în sala mare de spectacole. De asemena, tot joi, Colegiul Medicilor organizează în sala Virgil Ogășanu ediția a VIII-a a Zilelor Medicale Severinene.

danile cirjan

”Anul acesta am păstrat locațiile din anii trecuți. Astfel, muzica populară și comercianții pot fi găsiți pe strada I.C. Brătianu iar concertele de muzică ușoară se vor ține și anul acesta pe scena amplasată în parcarea hypermarketului Carrefour din Drobeta Turnu Severin. Anul acesta, activitățile organizate sunt mult mai diversificate decât în anii trecuți, astfel încât să putem bucura toate vârstele și categoriile  de persoane” a precizat Daniel Cîrjan, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Programul complet al manifestărilor îl puteți consulta mai jos:

Program FINAL (1)

sau aici: http://palatulculturiiseverin.ro/program-zilele-severinului-2017-21-23-aprilie

 

Voica Briceag

54,353 total views, 4 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.