Zone poluate din siturile Natura 2000 au fost curățate de cercetași în cadrul proiectului ”Prune pentru gunoi”

Asociația Pro-Mehedinți în parteneriat cu 2 Asociații din Bulgaria: “Phoenix – 21 century” și “Parteneriat regional pentru dezvoltare sustenabilă – Vidin” au organizat în perioada 31 august 2016 – 19 septembrie 2016, tabăra itinerantă de cercetași româno-bulgară la care au participat un număr de 20 de tineri voluntari. Tabăra a început pe 31 august, timp de 10 zile în Bulgaria apoi s-a continuat în România până pe data de 19 septembrie. Pe perioada de defășurare a taberei, tinerii au fost coordonați în studierea ariilor protejate din Vidin și Mehedinți de către 2 lectori ecologiști și 2 lectori cercetași.

dsc_0732

      Activitățile derulate în cadrul taberei de cercetași s-au axat în principal pe: vizitarea zonele umede și siturile Natura 2000 și de a descoperi elementele vietii sălbatice. Lectorii ecologiști i-au inițiat pe participanți în observarea, identificarea și înțelegerea de specii de plante specifice zonelor protejate. Lectorii cercetași i-au instruit pe tineri cu privire la regulile de cercetași, cum să supraviețuiască singuri în pădure, în arii protejate Natura 2000, în zone umede. Tot în cadrul taberei participanții au confecționat obiecte de artă din gunoaiele colectate. Acestea vor fi expuse în cadrul campaniei de curațare  ”Prune în schimbul gunoaielor” programată pentru anul viitor. O altă  activitate derulată în cadrul taberei de cercetași a fost și vizitarea zonelor poluate din siturile Natura 2000 și curățarea unora dintre ele. În județul Mehedinți, alături de participanții la tabără, în acțiunea de ecologizare a unor zone importante din ariile protejate Blahnița, Pădurea Stârmina și Parcul Natural Porțile de Fier s-au alăturat și comunități locale și reprezentanți ai Poliției de Frontieră din Mehedinți.

       Organizatorii estimează că pe parcursul celor 10 zile au fost curățate aproximativ 5 ha de teren din Ariile Protejate din Mehedinți.

Galerie Foto:

 

3,918 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.