Asfaltare după ani de zile în cartierul Dudașul Schelei!

Străzile din Dudașul Schelei sunt asfaltate după zeci de ani de minciuni și promisiuni! Oamenilor de aici aproape că nu le vine a crede că, în sfârșit, asfaltul va ajunge și pe strada lor. Șase străzi vor fi asfaltate în primă fază, iar primarul Marius Screciu a dat asigurări ferme că acest proiect va continua și se va găsi o soluție pentru asfaltarea tuturor străzilor din acest cartier.

”Am avut încrederea că se va asfalta în sfârșit și aici de când a venit domnul primar Screciu și ne-a asigurat că acest lucru se va întâmpla. Era aproape impracticabil acest drum. Când duceam nepoțelul la școală și ploua, eram nevoiți să luăm încălțări de schimb ”, a spus o locuitoare a acestui cartier.

”Ceea ce faceți dumneavoastră pentru acest cartier nu  făcut nimeni niciodată. Ni s-a promis de ani de zile că se va asfalta, dar nimeni niciodată nu s-a ținut de cuvânt”a spus un alt localnic.

Anii de zile de promisiuni deșarte și minciuni electorale sunt dați uitării de locuitorii din cartierul Dudașul Schelei, odată cu primele investiții majore care se realizează în acest cartier. După ce a fost asfaltată principala arteră care duce în cartier, de câteva zile au început și lucrările de asflatare din interiorul cartierului. Oamenilor aproape că nu le vine să creadă că după peste 40 de ani de promisiuni deșarte, administrația locală și-a îndreptat atenția și către ei, iar fiecare ajută cu ce poate: ”Se lucrează intens în cartierul Dudașul Schelei, unde am început pregătirea străzilor pentru asfaltare, zone ce nu au fost asfaltate niciodată.  Respectăm promisiunea de a ne implica în cartierele mărginașe și, în acest an, vom finaliza o mare parte din lucrări în Gura Văii, Schela Cladovei și Dudașul Schelei. Am avut surpriza plăcută să întâlnesc astăzi pe strada Liliacului mai mulți locatari dând o mână de ajutor constructorilor, bucuroși că au început lucrările. Nu am uitat Banovița și în aceste zile lucrăm la studiile de fezabilitate pentru asfaltarea străzilor din acest cartier”, a anunțat primarul Severinului. Pe de altă parte oamenii spun că au avut de la început încredere în Marius Screciu, că va găsi o soluție și pentru cartierul lor. Lucrări similare de asfaltare se vor derula și în celelalte cartiere mărginașe ale orașului- Schela și Gura Văii.

 

Voica Briceag

1,199 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.