Masca de protecție devine obligatorie în spațiile publice deschise și în județul Mehedinti. De asemenea, terasele se vor închide la ora 23. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mehedinti a hotărât ca măsurile intră în vigoare din 1 august, de la ora 19, și sunt valabile pe întreaga perioadă a stării de urgență. Decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Mehedinti:
HOTĂRÂRE
Art. 1. (1) În aplicarea art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise, începând cu data prezentei hotărâri, până pe data de 16.08.2020, astfel:
– în intervalul orar de funcționare, începând cu ora 07:00 în toate piețele și târgurile deschise pe raza unităților administrativ-teritoriale din județul Mehedinți, indiferent de forma de proprietate;
– în intervalul orar de funcționare, începând cu ora 07:00 în toate stațiile de autobuz, peroane și alte asemenea, precum și la o distanță de minim 20 m de acestea;
– începând cu data de 07.08.2020, în intervalul orar 10:00-20:00 pentru obiectivul turistic aflat pe DN 57, în golful Mraconia din localitatea Dubova „Chipul lui Decebal” pe o distanță de 100 m de o parte și de alta a acestuia;
– în intervalul orar de funcționare, pe ambarcațiunile de agrement, în special cele din zona Clisurii Dunării
– în zona de așteptare, la intrarea în sediile instituțiilor/operatorilor economici/unităților sanitare publice și private, la începutul și sfârșitul programului de lucru și la schimburile de tură;
– în zona de așteptare, la intrarea în sediile instituțiilor/operatorilor economici/unităților sanitare publice și private, în intervalul orar de funcționare, de către cetățenii care solicită informații/servicii din partea acestora.
Art. 2. (1) Comitetele Locale pentru Situații de Urgență de pe raza județului Mehedinți vor stabili, prin hotărâri proprii, adoptate până la data de 03.08.2020, arterele pietonale și celelalte zone intens frecventate de persoane de pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale, unde va fi instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, altele decât cele enumerate la art. 1.
(2) Arterele pietonale și celelalte zone intens frecventate de persoane de pe raza fiecărei unități administrativ – teritoriale stabilite prin hotărâri ale Comitetele Locale pentru Situații de Urgență prevăzute la alin. (1) se vor transmite de îndată, după adoptare, la Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și vor constitui anexe la prezenta hotărâre.
Art. 3. Autoritățile publice locale vor înștiința toți administratorii/proprietarii de spații publice deschise de tipul celor enumerate la art. 1 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție.
Art. 4. Autoritățile publice locale/administratorii/proprietarii ce dețin spații publice deschise de tipul celor enumerate la art. 1, vor aduce la cunoștința populației prin orice mijloace de informare și vor afișa la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecției în spațiile respective și intervalele orare stabilite.
Art. 5. Sunt exceptați de la obligativitatea purtării măștii de protecție următoarele categorii de persoane:
a) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitantă, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută;
b) copiii cu vârstă mai mică de 5 ani.
Art. 6. (a) Se interzice comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice (terase, cluburi, baruri, alte asemenea), în intervalul 23:00-06:00.
(b) În afara intervalului menționat la alin. (1), operatorii economici care desfășoară aceste activități au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, stabilit conform prevederilor legale.
Art. 7. Se interzice desfășurarea activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc în intervalul orar 23:00-06:00.
Art. 8. Autoritățile publice locale vor înștiința toți administratorii/proprietarii de spații publice deschise de tipul celor enumerate la art. 6 respectiv art. 7, privind obligațiile instituite conform prezentei hotărâri.
Art. 9. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute în prezenta hotărâre se urmărește de către instituțiile prevăzute la art. 67 din Legea nr. 55/2020.
Art. 12. Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi va aduce la cunoştinţă prezenta hotărâre membrilor CJSU şi Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență de la nivelul județului Mehedinți;
Emisă astăzi, 01.08.2020, în municipiul Drobeta Turnu Severin.
Nr. 20
AVIZAT
DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
Director, CONSTANTIN Cornelia Miruna
foto: web
7,859 total views, 4 views today