Nouasprezece mehedințeni, nominalizați la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială

Structura Teritorială Mehedinți a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România a nominalizat nouăsprezece asistenți sociali, dintre care zece specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Coplilului pentru premiile oferite la cea de-a treia ediție a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, eveniment organizat de CNASR, prin care se recompensează performanța și excelența celor care și-au adus contribuția la dezvoltarea asistenței sociale și la promovarea profesiei de asistent social. Aceștia vor intra în secțiunea finaliștilor numai dacă vor obține un număr suficient de voturi la prima secțiune a galei, votul online.

gala ASISTENTEI SOCIALE

În cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială se vor acorda distincții atât asistenților sociali care au performat în activitatea lor de-a lungul anilor, cât și personalităților din diverse domenii care au contribuit la promovarea imaginii profesiei de asistent social sau la îmbunătățirea situației pentru anumite categorii de beneficiari ai sistemului de asistență socială.

 Membrii juriului vor stabili câstigătorii fiecărei secțiuni din lista finaliștilor, în funcție de numărul de voturi primite de aceștia.

Asistenții sociali mehedințeni pot fi votați online la urmatoarele linkuri:

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_pentru_ntreaga_carier_n_promovarea_asistenei_sociale5 – doamna Georgeta Aprotosoaie

 

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_asistentului_social_al_anului_2015 – Simona Patranjei

 

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_pentru_asistentul_social_din_domeniul_proteciei_drepturilor_copilului5 – Corina Balasin Manofu Roxana

 

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_pentru_asistentul_social_din_domeniul_persoanelor_cu_dizabiliti5  – Mursa Aurel si Mladinoiu Victoria

 

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_de_excelen_pentru_promovarea_profesie_liberale_de_asistent_social7 -Parisi Oana Angela

 

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_pentru_asistentul_social_din_domeniul_sntate__servicii_medicale5 – Marinescu Roxana – Soroaga Larisa

 

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_pentru_asistentul_social_din_domeniul_reintegrarii_sociale_a_persoanei_private_de_libertate5 – Savescu Daniel

 

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_pentru_asistentul_social_din_domeniul_persoanelor_fr_adpost2 – Badita Vica – Biriboaca Ancuta

 

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_pentru_asistentul_social_din_domeniul_persoanelor_varstnice_i_ngrijrii_la_domiciliu5 Bacinica Valentina – Axinescu Ionut

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_pentru_asistentul_social_din_domeniul_combaterii_discriminrii/_minoriti5 Mocanu Gabriela –  Moromuzu Mihaela

 

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_pentru_asistentul_social_din_domeniul_incluziunii_sociale__economie_sociala5

Suiu Irina

 

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_pentru_asistentul_social_din_domeniul_asistenei_sociale_comunitare5 -Anghelescu Florin

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_pentru_asistentul_social_din_domeniul_combaterii_traficului_de_fiinte_umane_prevenirii/_reducerii_riscurilor_asociate_consumului_de_droguri_si_practicarii_sexului_comercial4-Aretia Bunica

http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_pentru_cea_mai_activ_sucursala_cnasr5 Sucursala Mehedinți

Cu acest prilej, îi invităm pe toți cei care apreciază munca noastră să susțină candidaturile colegilor noștri care sunt implicați și dedicați profesiei de asistent social sau, prin activitățile curente desfășurate, au contribuit substanțial la îmbunătățirea serviciilor sociale destinate persoanelor aflate în dificultate. Votul poate fi exprimat o singură dată de pe un echipament IT (PC, telefon, tabletă etc.), în perioada 15-22 februarie anul curent.

Urăm succes candidaților noștri  și mulțumim anticipat celor care îi susțin în activitatea desfășurată și împartășesc valorile asistenței sociale.

 

Ofițer de presă,

Daniela Ariciu

 

3,272 total views, 1 views today


Comentariile sunt oprite.