Peste 4000 de şomeri au fost încadraţi în muncă de la începutul anului, în Mehedinți

În perioada ianuarie-septembrie 2016, în urmă serviciilor oferite în mod gratuit de salariaţii Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Mehedinţi Mehedinţi au fost încadraţi în muncă 4.113 şomeri, din care 1.684 femei. În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în judeţul Mehedinţi, că urmare a activităţilor desfăşurate în domeniul ocupării forţei de muncă şi formării profesionale de către salariaţii AJOFM Mehedinţi în intervalul 01.01.2016-30.09.2016, au fost încadraţi în muncă un număr de 4.113 şomeri (4.700 persoane programate a fi angajate în anul 2016), respectiv 87,51% realizat la sfârşitul lunii septembrie 2016, din care 1.684 femei.

În funcţie de diferite criterii, structura numărului de şomeri angajaţi în intervalul ianuarie-septembrie 2016 se prezintă astfel:

– 2.632 cu domiciliul în mediul urban şi 1.481 în mediul rural;

– 536 şomeri cu vârstă până în 25 ani, 650 cu vârstă în intervalul 25-35 ani, 1.063 cu vârstă în intervalul 35-45 ani şi 1.864 cu vârstă peste 45 ani (din care 556 peste 55 ani);

– 150 şomeri cu studii primare, 770 cu studii gimnaziale, 825 cu studii profesionale, 1.945 cu studii liceale, 89 cu studii postliceale şi 334 cu studii superioare;

– 2.633 au fost şomeri neindemnizaţi, 1.470 şomeri indemnizaţi şi 10 alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

De asemenea, din numărul total de persoane încadrate în muncă în intervalul 01.01.2016-30.09.2016, 8 au fost şomeri de lungă durata (tineri şi adulţi), persoane înregistrate în bazele de date ale instituţiei de o perioada mai lungă de timp, şi 6 persoane cu dizabilităţi.

Având în vedere principalele măsuri active de combatere a şomajului pe care AJOFM Mehedinţi le-a desfăşurat în intervalul ianuarie-septembrie 2016, cei mai mulţi şomeri au fost angajaţi prin activitatea de mediere a muncii (prin punerea în legătură directă a şomerilor cu angajatorii care au comunicat locuri de muncă vacanţe) şi anume 2.833 persoane, diferenţa de 1.280 persoane fiind angajate că urmare a participării acestora la alte măsuri active de combatere a şomajului şi anume absolvirea cursurilor de calificare/recalificare, completarea veniturilor salariale, stimularea mobilităţii ocupării forţei de muncă, acordarea primelor de încadrare în muncă tinerilor absolvenţi, acordarea de subvenţii angajatorilor pentru diferite categorii de şomeri (şomeri peste 45 ani, absolvenţi, persoane cu dizabilităţi etc).

AJOFM-Mehedinti_1-1024x723

3,380 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.