În aceste zile, în judeţul Mehedinţi este organizată o tabără itinerantă cu participarea a 20 de voluntari români şi bulgari.
Activitatea face parte din Proiectul “Plums for Junk”, cod proiect: 15.2.1.054, finanţat din Programul Interreg V-A România- Bulgaria, pe care Asociația Pro-Mehedinți îl derulează în parteneriat cu 2 Asociații din Bulgaria: “Phoenix – 21 century” și “Parteneriat regional pentru dezvoltare sustenabilă – Vidin”
Tabăra a început pe 31 august, timp de 10 zile în Bulgaria, apoi s- a continuat în România unde se va încheia pe 19 septembrie. Tinerii sunt coordonaţi în studierea ariilor protejate din Mehedinţi şi Vidin de catre 2 lectori ecologişti şi 2 lectori cercetaşi.
Programul este structurat in 3 parti.
Prima parte este aceea de a vizita zonele poluate din siturile Natura 2000 și curățarea unora dintre ele.
A doua parte este aceea de a vizita zonele umede și siturile Natura 2000 din Mehedinti si Vidin și de a descoperi elementele vietii sălbatice. Lectorii ecologisti ii initiaza pe participanti in observarea, identificarea și înțelegerea de specii de plante specifice zonelor protejate. Lectorii cercetasi ii instruiesc pe tineri cu privire la regulile de cercetași, cum să supraviețuiască singuri în pădure, în arii protejate Natura 2000, în zone umede.
A treia parte din programul taberei include realizarea de către fiecare participant a unui obiect de artă din gunoaiele colectate, care va fi prezentat în cadrul campaniei de curațare ”Prune în schimbul gunoaielor” programata pentru primavara anului viitor.
In aceste zile participantii viziteaza si fac curatenie in Ariile protejate Blahnita si Padurea Starmina.
Marţi, ei au avut sprijinul reprezentantilor Politiei de Frontiera din Mehedinti care s-au implicat in ecologizarea zonelor din imprejurimile localitatii Gruia.
7,808 total views, 2 views today