”Prune pentru gunoi” ajunge cu Campania de Curatenie in Drobeta Turnu Severin

Asociația Pro-Mehedinți, în calitate de Partener, împreună cu Fundația „Phoenix secolul 21„
din Vidin și Asociația „Parteneriate regionale pentru dezvoltare durabilă-Vidin„ din Bulgaria,
implementează proiectul „Prune pentru gunoi”, Cod proiect 15.2.1.054. Proiectul este cofinanțat
de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională în cadrul Programului
Interreg V-A România – Bulgaria.
Perioada de implementare a proiectului „Prune pentru gunoi” este de 18 luni, respectiv
februarie 2016 – iulie 2017. Valoarea totală a proiectului este de 258.191 Euro, din care, valoarea
contribuției UE este de 219.462.
Obiectivul general este acela de a informa populația din zona țintă a proiectului despre viața
sălbatică în zonele protejate și implicarea oamenilor în acțiuni concrete pentru protecția mediului
în localități și în ariile protejate Natura 2000.
Proiectul prevede derularea unor activități de conștientizare și informare a populației privind
protejarea mediului înconjurător și a ariilor protejate extistente de – a lungul Dunării, atât în
România cât și în Bulgaria; realizarea unor studii privind statutul zonelor protejate, a zonelor
umede și a siturilor Natura 2000 pe ambele maluri ale Dunării; a unei strategii comune
Româno-Bulgare pentru gestionarea ariilor protejate din zona transfrontalieră vizată de proiect.
Tot în cadrul proiectului vor fi organizate atât în România cât și în Bulgaria campanii de
curățenie sub sloganul ”Prune pentru gunoi”: în Vidin, Lom, Oryahovo și Kozloduy în Bulgaria și în
Drobeta-Turnu Severin, Orșova, Gârla Mare și Vrata în România.
Prima campanie de curățenie din România a avut loc în localitatea Gârla Mare din județul
Mehedinți, în perioada 20-21 aprilie 2017 iar cea de-a doua în localitatea Vrata, în perioada 24-25
aprilie 2017. Sute de voluntari ni s-au alăturat în cadrul campaniilor și au primit, în schimbul
gunoiului adunat, materiale promoționale cu simbolul ”Prune pentru gunoi”. Cei interesați să
participe la următoarele două evenimente ce vor avea loc în Orșova și Drobeta Turnu Severin sunt
rugați să ia legătura cu noi.

109 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.