Sedință de Consiliu Local fără probleme. Ce au decis consilierii

Proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței de Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin au fost astăzi supuse votului. Printre principalele proiecte de hotărâre abordate în ședință amintim: rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli a Direcției de Asistență Socială, aprobarea închirierii de către SPAET(Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică) a spațiului situat în strada Nicolae Iorga nr.1, stabilirea cotei de consum maxim de carburant pentru autovehiculele primăriei, aprobarea criteriilor pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor vacante de execuţie la Direcţia de Poliţie Locală, darea în folosință gratuită către Parohia Sf. Ilie a unui teren în suprafaţă de 836 mp în zona Parcului Tineretului în vederea construirii  unei creşe.

 Ordinea de zi a fost suplimentată de primarul municipiului cu încă 3 proiecte de hotărâre: Sunt 3 noi proiecte depuse de către Palatul Cultural. Să sperăm că ele vor fi aprobate: o piesă de teatru, o tabără de scluptură – sunt importante pentru orașul nostru și vin în continuarea demersurilor pe care noi le facem în acest moment pentru ca Cetatea Medievală și teatrul să fie puse în valoare, a declarat primarul municipiului, Marius Screciu.

Viceprimarul Severinului, Daniel Cîrjan, a venit cu un amendament privind modifcarea listei de investiții prin includerea unei sume de 50.000 lei necesară experizei tehnice în vederea reabilitării blocului social Domnul Tudor:”Este vorba de un amendament în sensul de a se completa lista de investiții pentru anul 2016 și a se include o sumă pentru realizarea expertizei tehnice la blocul social de la Domnul Tudor, unde este nevoie de o reabilitare totală a sistemelor de termoficare și de alimentare cu apă. Practic, toate coloanele din acel imobil care aparține primăriei sunt distruse. Este vorba de o investiție mai largă, anul acesta sperăm să facem toate studiile necesare urmând ca anul viitor să prindem bani în buget pentru execuția lucrării” a declarat Daniel Cîrjan, viceprimar Drobeta Turnu Severin.

Toate proiectele de hotărâre și amendamentele au fost aprobate cu unanimitate de voturi: Au fost proiecte propuse de primar, proiecte de bun simț, era normal să fie aprobate, au fost aprobate și câteva amendamente. Ceea ce ne dorim noi, consilierii locali PNL, este să întărim Consiliul Local de aceea am și solicitat o filă separată de buget, deocamdată fără bani dar să existe pentru Consiliul Local deoarece acesta este, până la urmă, forul legislativ al unității administrativ teritoriale și dorim să nu se mai întâmple ca în ultimii 8 ani când, Consiliul, era redus la tăcere și exectuviul primăriei făcea tot. Eu cred că domnul primar Screciu a procedat corect, cred că putem avea o colaborare instituțională Consiliu Local-Primărie foarte bună în acest mandat. a declarat președintele PNL Mehedinți, Virgil Popescu.

dsc_1067

1,873 total views, 3 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.