Bucură-te, RomânIE, primul festival al iei organizat în Mehedinți! Vezi aici când va avea loc

Mehedințenii sunt așteptați pe 24 iunie la Pădurea Crihala pentru a participa la prima ediție a festivalului dedicat iei. ”Bucură-te RomânIE” este un demers al Organizației Femeilor Social Democrate, filiala Mehedinți, organizat în parteneriat cu Centrul Cultural ” Nichita Stănescu” și Muzeul Regiunii Porților de Fier. Evenimentul se înscrie și în cadrul calendarului manifestărilor dedicate marcării anului Centenar. Evenimentul este unul deschis, iar oricine dorește se poate implica în susținera acestui demers. Artiști renumiți ai cântecului popular s-au alăturat voluntar, fără să perceapă vreun tarif, acestui eveniment organizat din dorința de a marca ziua iei. Evenimentul nu se bazează pe bani publici, căci nu este susținut financiar de nicio instituție publică.

Festivalul va debuta la ora 19:30 cu un spectacolul folcloric la care și-au anunțat prezența interpreți consacrați ai muzicii populare din Mehedinți. Printre aceștia regăsim pe Nina Predescu, Anica Ganțu, Emilia Dorobanțu, Sanda Argint și Angela Magheru. Orchestrația va fi asigurată de Ansamblul Profesionist ” Danubius”.

Pe scena de la pădurea Crihala vor urca și membrii grupului ” Oltenași și Oltencuțe”, coordonați de Sița Novac, iar 100 de ii autentice din colecții private vor fi prezentate publicului spectator spunând povestea celei mai îndrăgite piese a portului popular românesc.

Purtată de regine, dar și de femei simple, inspirație pentru marii artiști, dar și pentru cei mai renumiți creatori de modă,  ia românească este martor tăcut al bucuriilor și tristeților poporului român!

Despre ie se vorbește ca despre această „zâna a cămăşilor din povestea portului românesc, purtătoare a tradiţiilor, martor al evenimentelor de tot felul, potrivită şi bogatului şi săracului, făcându-i pe toţi la fel de frumoşi şi, în orice caz, de oriunde ar fi, la fel de români.”

Voica Briceag

8,047 total views, 5 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.