Condeie pe cer! George Bureţea, director fondator al Datina, a murit

Când boala este mai puternică decât corpul firav, acesta pierde fără drept apel, indiferent că eşti tânăr, în vârstă, bogat sau sărac. Trupul slăbit şi sleit de puteri al celui care a fost unul dintre cei mai vivace jurnalişti ai Mehedinţiului, George Bureţea, a pierdut lupta pentru viaţă. În urma lui rămâne un adevărat brand al judeţului, Datina TV, prima televiziune de după revoluţie înfiinţată în Mehedinţi de George Bureţea.

 

În redacţia televiziunii Datina, jos în ceainărie, unde se ţineau de cele multe ori şedinţele de sumar, George Bureţea a pus peniţa de redactor în mâna majorităţii jurnaliştilor din judeţ. Acolo, în casa Datinei, la masa discuţiilor s-au aşezat alături de George Bureţea, preşedinţi de ţară, prim miniştri sau politicieni vremelnici. Pe toţi i-a primit cu modestie în casa Datinei.

Fost director al Direcţiei de Culte Cultură şi Patrimoniu, George Bureţea, a purtat mereu lângă inima sa cântecul şi portul popular. „Dor doruleţ” a fost poate cea mai longevivă emisiune tv difuzată de un post local de televiziune, iar porţile Datinei au fost mereu deschise pentru tinere talente ale muzicii populare sau pentru nume consacrate.

Boala l-a măcinat în ultimii ani, dar a ignorat-o la fel cum a făcut cu multe alte lucruri în viaţă. Dumincă după-amiază trupul sleit de puteri a cedat, iar sufletul său s-a înălţat la ceruri.

„Pionierul presei noastre s-a înălţat la ceruri. Modest, perseverent şi un mare caracter. Un slujitor al nostru, al tuturor. Odihnă veşnica dnul. George Bureţea!” a scris pe pagina sa de facebook, Constantin Gherghe, fostul primar al Severinului.

„Inspirat, tenace, laborios, George Bureţea a creat un trust de presă cu identitate distinctă, care a constituit începând cu anii ’90 o adevărată școală de presă, incluzând treptat presa scrisă, iar mai apoi televiziune. DATINA este o marcă jurnalistică relansată sub directoratul său, în jurul căreia au activat sau s-au format mulți condeieri masa media” a scris şi Dan Şalapa.

„Aflu, cuprins de o mare tristeţe, că, în noaptea precedentă, a trecut la cele veşnice jurnalistul şi patronul Trustului de presă DATINA, dl GEORGE BURETEA. Auzisem că suferă de o boală care nu iartă, dar, ştiindu-i tenacitatea pe care o punea în tot ce face, nu credeam că îi va ceda aşa uşor. Jurnalist cu o imensă experienţă, probabil singurul din vechea generaţie care mai rămăsese pe baricade în Mehedinţi, George Bureţea a încercat, în anii deosebit de tensionaţi ce au urmat evenimentelor din decembrie 1989, să impună şi să menţină, prin actul de presă, un minim şi necesar echilibru în plan social, fără de care nici ideea de construcţie, nici cea de reformă, nici cea de tranziţie către democraţie nu erau posibile. Personal, lui George Bureţea îi datorez, în bună măsură, cariera de jurnalist,” a scris şi profesorul Eugen Măicăneanu.

Înmormântarea va avea loc marţi.

Drum bun spre ceruri, Nea George!

 

Voica Briceag

Foto credit Banner Image

12,294 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.