În urmă cu aproape doi ani şi-a luat inima în dinţi şi a plecat să îşi încerce norocul în Orientul Mijlociu. Nu i-a trebuit mult timp pentru a le arăta şeicilor de ce este în stare şi a devenit un jucător de bază la echipa Al Ramtha, din Iordania. A urmat apoi o nouă provocare. Ignat a mers la marginea deşertului, în Oman, unde a evoluat, vreme de cinci luni, la echipa locală din Sohar, locul unde se spune că s-a născut legendarul Sinbad marinarul. De la începutul anului a revenit în Iordania pentru a se lupta să menţină echipa That Ras Club în primul eşalon.
Rămas singurul fotbalist severinean în fotbalul arab, după retragerea lui Mirel Rădoi, severineanul în vârstă de 30 de ani a avut amabilitatea să vorbească despre ceea ce se petrece într-o altă lume, una care din exterior e ca în poveştile din „O mie şi una de nopţi”.
…2016 a pornit cu o nouă provacare în carieră:
De la începutul acestui an am semnat pe patru luni de zile cu echipa din Iordania, That Ras Club. Practic revin în Iordania dupa şase luni petrecute în Oman unde, din păcate, am suferit o accidentare ce m-a ținut ceva timp departe de gazon. A fost o perioadă dificilă, însă pe această cale aş vrea să mulţumesc familiei şi iubitei mele Raluca pentru că au fost lângă mine şi mi-au dat forţă de a trece prin în această perioadă nu foarte fericită.
…obiectivul la noua echipă:
Dacă la primele două echipe la care am fost obiectivul era câștigarea campionatului, la noua formaţie este menținerea în prima ligă şi asta după ce au terminat pe 4 anul trecut şi chiar au jucat finala Cupei Iordaniei, dar aşa e fotbalul arab unde constanta este o necunoscută. Poate că aici se aseamănă cu cel din România.
…despre cum îşi petrece timpul liber printre arabi:
În marea majoritate a timpului mă odihnesc când vin de la antrenamente. Contrar a ceea ce cred unii, aici nu vii ca într-o vacanţă! Chiar dacă fotbalul nu este dezvoltat ca în Europa, şi în campionatele arabe trebuie să te dedici total pentru că altfel nimeni nu te ţine pe ochi frumoşi. Zilnic vorbesc cu familia şi prietenii pe internet, urmăresc tot ce e nou în România şi mai ales în Severin. Atunci când avem două zile libere prefer să plec în alte orașe sau stațiuni pentru a vizita monumentele istorice. Fiecare clădire are o poveste şi o istorie aparte şi, cu siguranţă, peste ani îmi voi aduce aminte de ele cu drag.
…despre fanii din deşert:
M-a surprins dragostea lor faţă de fotbal. Sunt fanatici şi sunt meciuri la care vin pe stadion cu câteva ore înainte de start. Vor să te cunoască personal, vor să afle cât mai multe despre tine pentru că te consideră prieten de-o viaţă dacă văd că pe teren eşti dedicat total. Sunt oameni care își respectă cu strictețe religia drept dovadă că şi jucătorii se opresc din timpul antrenamentului pentru a se ruga!
…despre viaţa total diferită:
E adevărat că sunt foarte multe restricții, iar pentru un european e greu să se adapteze. Pentru mine pot spune că iordanienii sunt amabili şi te fac altfel să înţelegi ce nu e bine să faci, pe când omanezii sunt mai reci şi mai puţin prietenoși. E clar că e o altă cultură, altă civilizaţie, alte obiceiuri faţă de ale noastre, dar m-am adaptat şi trebuie să merg mai departe.
…despre mirajul fotbalului arab pentru jucătorii români:
Tot mai mulţi jucători străini, şi mai ales români, aleg să meargă în zona arabă pentru partea financiară, dar şi aici trebuie să îţi alegi cu mare grijă clubul. Nu toţi conducătorii sunt atât de serioşi şi se ajunge de cele mai multe ori la FIFA pentru neachitarea drepturilor financiare.
…despre suveniruri primite de la arabi:
În Oman am primit o îmbrăcăminte tradițională numită kandura, iar în Iordania o eșarfă, shmag, care e purtată pe cap. Sunt cadouri cu semnificaţie pentru mine deoarece au marcat câte o etapă în cariera mea.
…despre întâlniri cu oameni importanţi din fotbalul mondial:
Au fost mulţi oameni influenţi din Orient. Recent am avut plăcerea să îl întâlnesc pe prinţul Ali Bin Hussein, cel care candidează acum la președinția FIFA.
Nu mai vrea în fotbalul românesc
Ignat a luat drumul deşertului în vara anului 2014. Vreme de şapte ani consecutivi a evoluat pe toate stadioanele din eşalonul secund, după ce a trecut pe rând pe la FC Drobeta, Viitorul Constanţa, Farul Constanţa, FC Olt, Gaz Metan Severin şi CF Brăila. În mod logic trebuia să urmeze şi pasul în Liga I, însă i-a lipsit şansa pentru a demonstra că poate să îi blocheze pe Raul Rusescu, Marius Niculae sau Florin Costea, atacanţii în vogă de la acea vreme. Experienţele din trecut îl fac să stea mai bine printre străini, la mii de kilometri, acolo unde munca este apreciată.
…despre întoarcerea în fotbalul din România:
Asta nu pot să ştii niciodată, dar, sincer, nu aş mai vrea… Am avut prea multe speranţe şi am fost prea credul, iar apoi au venit dezamăgirile. E o alegere mai mult decât riscantă să pleci de undeva de unde eşti sigur că la final de lună îţi intră banii pe card pentru a te întoarce în ţară şi să vezi că munceşti luni de zile pentru nimic. Trebuie să îmi fac o situaţie materială pentru că nu voi juca fotbal toată viaţa.
…condiţiile din lumea arabă şi cele din ţară:
Diferența majoră este partea financiară. În Iordania antrenamentele le facem pe sintetic şi doar o singură data pe săptămână pe iarbă, iar în Oman doar pe iarbă. În rest au cam tot ce le trebuie doar că nu la cele mai ridicate standarde, iar ca minus poate fi trecut faptul că sunt foarte delăsători şi înceți.
…despre o revenire în tricoul unei echipe din Drobeta-Turnu Severin:
Este exclus să mai joc la Severin! Am plecat ultima dată cu un gust amar şi fără nici o explicație pentru perioada petrecută acolo, dar şi cu multe întrebări pe care mi le pun şi acum. Nici nu mai e o formaţie, dar şi dacă ar exista nu mai sunt dispus să revin vreodată!
…cel mai mare regret ale carierei:
Cel mai mare regret e că nu am apucat să debutez în prima ligă, deși am avut două-trei oportunități, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat.
…antrenorii care l-au ajutat în carieră:
Am lucrat cu foarte mulţi antrenori, dar cea mai mare influență au avut-o Eugen Neagoe, Daniel Timofte şi Florin Motroc. Ultimul mi-a fost mai mult decât un antrenor. Am lucrat un an de zile împreună şi am avut foarte multe lucruri de învăţat care cu siguranță mă vor ajuta mai departe în carieră. Este un tip corect, foarte bine informat, deschis la nou şi cu rezultate foarte bune în zona arabă şi de care o să auziţi în curând vorbindu-se la nivel înalt.
Nicu LUNGU
Foto: Facebook
5,224 total views, 1 views today