Lucrările de extindere a rețelei de gaze naturale, blocate. Vezi aici de ce.

ILucrările de extindere a rețelei de gaze naturale sunt în municipiul Drobeta Turnu Severin sunt în acest moment blocat. Blocate sunt și o serie de investiții care vizează asfaltarea, în contextul în care, primarul Marius Screciu a spus că nu va mai accepta lucrări de asfaltare fără ca utilitățile să fie realizate. Totul se întâmplă în contextul în care, societatea națională Romgaz a început demersurile de evaluare în vederea cumpărării a acțiunilor deținute de societatea Mehedinți Gaz:

”Suntem blocați în totalitate. Mehedinți Gaz așteaptă să fie finalizate demersurile în vederea cumpărării pachetului de acțiuni de către Romgaz. Romgaz este o societate a statului român, apreciem că vor să vină să investească în Drobeta Turnu Severin. În acest moment așteptăm finalizarea evaluării făcute de un evaluator independent. Dacă, se pun de acord în privința evaluării, atunci se vor finaliza pocedurile de preluare a Mehedinți Gaz de către Romgaz și sper eu ca într-un timp cât mai scurt să înceapă extinderea rețelei de gaze naturale. Primăria are și o serie de investiții blocate din cauza faptului că nu pot fi începute lucrările pentru că nu este extinsă rețeaua de gaze. Vorbim aici de exemplu despre o investiție pe PNDL II pe mai multe străzi din Schela. Avem banii, putem începe lucrările și mâine, dar nu putem demara nimic pentru că nu a fost extinsă rețeaua de gaze. Deocamdată Mehedinți Gaz refuză să lucreze, ei așteaptă să fie cumpărați, și atunci încearcă să nu mai cheltuie, dar noi avem răbdare, înțelegem ambele părți, interesul nostru este ca această schimbare de acționariat să fie făcută cât mai rapid, ” a declarat primarul Severinului, Marius Screciu.

În acest moment se mai lucrează doar punctual, în vederea racordării locuințelor din Drobeta Turnu Severin acolo unde gazul este tras la limita proprietății.

4,412 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.