”Magie și speranță”, bal de caritate organizat de Leo&Lions Drobeta Turnu Severin

Magie și speranță! Este evenimentul caritabil organizat și naul acesta de către membrii cluburilor Leo&Lions Drobeta Turnu Severin în parteneriat cu elevii Colegiului Național Traian din oraș:

”Spectacolul caritabil <<Magie și speranță>> este organizat pentru a doua oară în orașul nostru, anul acesta fiind sub tutela cluburilor Leo&Lions Drobeta Turnu Seveirn. Este un spectacol de teatru, muzică și dans prin intermediul căruia dorim să ajutăm și să oferim zâmbete celor care, pate nu au puterea să zâmbească atât de tare în această perioadă”  a precizat Astrid Manolea, unul dintre organizatori.

”Este un semn de omagiu și recunoștință pentru sponsorii noștri, pentru cei care ne susțin, iar fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate celor care au fost mai puțin norocoși decât noi.  Noi nu avem doar acel rol de a ajuta persoanele aflate în dificultate, ci avem şi rolul de a educa tinerii, de a-i învăţa ce înseamnă să coordonezi, de a le da încrederea că pot să creadă în visele lor şi că pot să şi le transpună în practică. Îi învăţăm şi ce înseamnă leadership, dar în primul rând în învăţăm ce înseamnă compasiunea ”, a spus Pompilia Szellner, secretar al Districtului 124 Lions România.

Întregul demers a avut o importantă componentă caritabilă, din vânzarea biletelor și sponsorizări, organizatorii urmând să sprijine Centrul de Plasament pentru Copiii cu Dizabilități din Drobeta Turnu Severin, dar și alți copii proveniți din medii sociale defavorizate.

Voica Briceag

1,415 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.