În Mehedinți nu este pestă porcină! Autoritățile fac apel la calm

În județul Mehedinți nu s-a descoperit niciun focar de pestă porcină! Autoritățile fac apel la calm, căci zeci de mehedințeni au intrat în panică în momentul în care a fost anunțat faptul că, un focar de pestă porcină a fost descoperit în județul Dolj la mai puțin de 20 de kilometri de granița cu Mehedințiul, în comuna Secu, satul Comănicea. Zeci de locuitori ai județului au intrat în panică și au început să își sacrifice porcii de teamă că boala va ajunge și la noi în județ.  Autorităţile vor creşte numărul filtrelor organizate pe drumuri şi îi avertizează pe oameni să nu aducă în Mehedinţi porci din zona afectată de pestă:

 

”În județul Mehedinți s-a instituit starea de siguranță și se iau toate măsurile necesare, conform protocolului, pentru a se limita cât se poate ca virusul pestei porcine africane să ajungă pe teritoriul nostru. De la nivelul Consiliului Județean sprijinim financiar, dacă va fi nevoie, cu fondurile necesare achiziționării de materiale dezinfectante, astfel încât, intrările în județ să fie asigurate cu filtre dezinfectoare. Deocamdată, pentru zilele următoare, baza materială în acest sens este asigurată de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți și de primării, dar dacă intervenția se va prelungi, vom asigura fondurile necesare” a precizat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

În Mehedinţi, de teamă, sătenii din localităţile aflate la graniţa cu judeţul Dolj au început să-şi sacrifice porcii, iar primarii spun că în afară de trichineloză, ar trebui făcută şi analiza pentru Pesta Porcină Africană. Reprezentanții autorităţile spun însă că analiza la pesta porcină nu se poate face decât în cazurile în care se impune, deoarece nu avem laboratoare suficiente. Ori în acest caz pericolul este foarte mare, deoarece sătenii pot sacrifica un porc deja bolnav, îl pun în frigider, unde virusul nu moare, consumă carnea pe o perioadă foarte lungă timp şi răspândesc astfel virusul mortal.

 

Voica Briceag

29,328 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.