Mirela Pintea Enea, demisă de ministrul educaţiei. M.E.N. aşteaptă CV-uri pe fax

Mirela Pintea Enea, inspector şcolar general în judeţul Mehedinţi se numără printre cei 13 şefi de inspectorate din toată ţara, demisă prin fax, de către ministrul educaţiei, Liviu Pop.  Aşa că, zilele acesteia în fruntea învăţământului mehedinţean sunt numărate, căci Mirela Pintea Enea, la fel ca şi ceilalţi 12 şefi de inspectorate din ţară, a avut un preaviz de 15 zile pentru a părăsi postul. Mirela Pintea Enea ocupa funcţia de inspector şcolar general în urma unui concurs pe care l-a promovat în 2016. Ea a fost numită în funcţia de inspector şcolar general în luna iunie 2014, la scurt timp după ce alianţa U.S.L. a câştigat alegerile parlamentare. Până atunci, ea deţinuse funcţia de profesor de biologie la liceul numărul 4, Lorin Sălăgean. La scurt timp după ce a ajuns inspector şcolar general, ea s-a titularizat la Colegiul Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin.

Posturile de inspectori şefi nu vor rămâne prea mult timp vacante, căci ministrul educaţiei a anunţat că va demara procedura de recrutare a noilor şefi în urma unui concurs de CV-uri.

Ministerul Educației Naționale a anunțat luni organizarea unei selecții pentru ocuparea a 14 funcții vacante de inspector școlar general din inspectoratele școlare județene Arad, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Olt, Sibiu, Tulcea, Vrancea și a unei funcții temporar vacante de inspector școlar general la ISJ Brașov.

„Funcțiile pot fi ocupate de cadre didactice care, conform prevederilor art. 260 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt titulare în învățământ, au absolvit cu diplomă de licență studii universitare, au gradul didactic I sau titlul științific de doctor, sunt membre ale corpului național de experți în management educațional”, precizează MEN.

Persoanele interesate vor transmite la cabinetul ministrului Educației, prin fax la nr. 021/312.47.19 și/sau prin e-mail la cabinet@edu.gov.ro, până la data de 23 august, ora 14.00 (conform anexei nr. 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic, aprobată prin OMENCS nr. 5739/2016): Curriculum vitae din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 260 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, o scrisoare de intenție.

 

Voica Briceag

7,076 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.