Ninsorile au revenit în Mehedinți încă de miercuri, iar la ora actuală s-a depus un nou strat de zăpadă în majoritatea localităților din județ. Mai grav este că înaintea de a ninge a plouat, iar apa s-a transformat în polei pe mai multe artere de circulație. În aceste condiții, toate drumurile județene din județ sunt permanent monitorizate, iar până în acest moment, nu sunt probleme pe nicăieri, conform celor precizate pentru descoperamehedinti.ro de vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru:
”Se intervine încă de miercuri în zonele predispuse formării poleiului, în special în zona de nord a județului și în special în zonele care prezintă pante pentru circulația rutieră. Nu sunt închise drumurile pentru circulația rutieră, dar se circulă în condiții de iarnă. Operatorii sunt pregătiți să intervină în orice moment, existând la ora actuală un strat de zăpadă de 3 cm în zona de nord a judțeului la Baia de Aramă și Negoiești. La ora 6 se formase polei în zona Brebina, Tarnița, Pătulele și Baia de Aramă. Se acționează cu material anatiderapant și sperăm că nu vor fi probleme deosebite”.
Și la nivelul prefecturii Mehedinți s-au luat toate măsurile pentru prevenirea unor eventuale situații de urgență. Au fost alertate comitelele locale pentru intervenții în caz de urgență, iar periodic se primesc informări cu pivire la starea drumurilor, dar și a stratului de zăpadă depus. În condițiile temperaturilor extrem de scăzute care se anunță pentru perioada următoare, monitorizați sunt și oamenii fără adăpost care în această perioadă sunt identificați și duși la adăposturile special amenjate de primării.
Voica Briceag
3,953 total views, 1 views today
un comentariu