Pericol de explozie joi dimineaţă la Drobeta Turnu Severin pe Splai Mihai Viteazu, aproape de intersecţia cu strada Walter Mărăcineanu. Pompierii au fost chemaţi să intervină de urgenţă după ce în zonă s-a simţit miros puternic de gaz emanat de la staţia GPL situată pe Splai Mihai Viteazu. Totul a pornit în timpul asigurării lucrării de mentenanţă a rezervorului de către un lucrător care a folosit unelte necorespunzătoare acestei operaţiuni:
“Pe timpul reviziei de mentenanţă care era efectuată de către un lucrător au avut loc scăpări de gaz care au trecut peste limita de explozie. Am constatat că aceste lucrări se efectuau cu unelte din oţel, lucru interzis de lege pentru că în asemenea medii se folosesc doar unelte de alamă. Vom lua măsuri de sancţionare contravenţională, am luat şi măsura întreruperii lucrării de mentenanţă până în momentul în care se va interveni cu scule corespunzătoare şi supraveghem în continuare zona pentru eliminarea oricărui pericol care s-ar putea întâmpla aici. Pericolul era mare pentru că având o butelie de 3 000 de litri încărcată în proporţie de 40% cu propan. Chiar dacă nu avem o concentraţie încât să pună în pericol vecinătăţile, poate lua foc la bază şi de acolo se poate extinde”, a precizat pentru corespondentul descoperămehedinţi.ro, col. Vintilă Ion din cadrul ISU Drobeta. Angajatul staţiei GPL care efectua lucrarea folosind unelte necorespunzătoare va fi amendat de pompieri petru că nu şi-a luat toate măsurile de siguranţă. Amenda este cuprinsă între 2.500 şi 5.000 lei. În zona circulaţia a fost restricţionatăpe un singur sens mai bine de o oră.
3,569 total views, 3 views today