Pietonii, feriți de pericolul trotinetelor electrice. Vezi aici propunerea primarului Marius Screciu

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a anunțat că va propune consiliului local interzicerea accesului în zonele pietonale pentru trotinetele electrice. Propunerea vine după o serie de incidente în care au fot implicați cei care folosesc acest mijloc de deplasare.

Menite să ușureze deplasarea pe străzile orașului, trotinetele au devenit un motiv întemeiat de supărare pentru severineni care au cerut măsuri de urgență după o serie de incidente care s-au lăsat de rănirea gravă deopotrivă a celor care se deplasau cu trontineta, cât și a pietonilor. În aceste condiții, primarul Marius Screciu a anunțat că va cere acordul consilierilor locali în vederea limitării accesului trotinetelor în zonele pietonale.

”Vom decide, în ședința de vineri 30 iulie, interzicerea circulației trotinetelor electrice în zonele exclusiv pietonale și de promenadă. Au existat, în ultima perioadă, foarte multe sesizări din partea severinenilor, că tinerii care folosesc trotinetele electrice nu respectă deloc regulile de deplasare, conduc cu viteză și au fost dese situațiile în care au lovit trecătorii. Este o decizie grea, dar necesară pentru siguranța noastră a tuturor, dar mai ales a bătrânilor și copiilor care se feresc cu greu din fața tinerilor vitezomani. Este obligatoriu să reglementăm condițiile de deplasare pentru a evita accidentele,” a spus primarul Marius Screciu.

Zonele în care va fi interzisă circulaţia trotinetelor electrice vor fi semnalate cu ajutorul unor indicatoare. Cei care nu vor respecta această regulă vor primi , în primă fază, un avertisment, însă de la a doua abatere riscă să primească amenzi şi să le fie confiscată trotineta electrică.

272 total views, 6 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.