Protest la penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Vezi aici revendicările polițiștilor

Miercuri, 26 septembrie, între orele 09.00 – 11.00, membrii Sindicatului Danubius-Drobeta, protestează în fața Penitenciarului Drobeta Turnu Severin. Lucrătorii din cadrul penitenciarului au o listă cu mai multe revendicări care se referă în principal la condițiile de lucru. Ei cer printre altele:

1. Condiții de lucru mai bune – ministrul Justiției a promis acum 1 an standarde privind condițiile de lucru în penitenciare și un plan multianual de investiții, dar nu s-a ținut de cuvânt. În schimb, bugetul pentru investiții a fost redus la jumătate.
2. Plata orelor suplimentare restante – în continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplătite. Ministrul Justiției s-a angajat acum 9 luni la Penitenciarul Vaslui că acestea vor fi plătite, nu s-a ținut de cuvânt.
3. Stoparea împuternicirilor ilegale – cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de management superior și încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depășirea limitei de 1 an permisă de lege. Chiar directorul general Marian Dobrică se află de mai bine de 2 luni în această situație.


4. Eliminarea discriminărilor salariale – cerem aplicarea legii cadru a salarizării și pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică  și siguranță națională începând cu octombrie 2018.
5. Aprobarea Statutului polițistului de penitenciare – cerem ministerului Justiției să includă și observațiile sindicatelor în proiectele transmise prin forțarea procedurii de avizare la Parlament.
6. Încetarea abuzului asupra pensionărilor – cerem eliminarea din legislație a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanță de urgență, pensiile angajaților din penitenciare, polițiștilor și militarilor.
7. Plata integrală a orelor suplimentare curente – cerem ministrului Justiției să aplice corect prevederea legală obținută in Parlament de către sindicate referitor la plata orelor suplimentare, din ordinul acestuia (OMJ 2721/2018) fiind practic eliminate arbitrar de la plata peste 50% dintre orele suplimentare nerecuperate în termen de 60 de zile.

Voica Briceag

3,509 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.