Elevii clasei I de la școala Alice Voinescu, coordonați de Mihaela Popescu, au aniversat, într-o atmosferă de emoţie şi de sărbătoare, primele 100 de zile din viaţa de şcolar. Micii elevi, ajutaţi de părinţi, au realizat proiecte formate din 100 de obiecte. Într-un entuziasm general elevii au cântat, au dansat şi s-au bucurat de bilanţul primelor 100 de zile de şcoală:
”Este un eveniment la care eu țin foarte mult pentru că este de fapt o zi de școală, dar este o zi de școală în care lucrurile se fac cu totul și cu totul altfel. Resimt totul ca o distracție, ca pe ceva neimpus, dar dincolo de asta, ieșind din rutina zilnică, noi facem în continuare comunicare, matematică, științe, dasăm, cântăm, ne bucurăm și exersăm în tot felul”, a precizat profesorul coordonator, Mihaela Popescu.
Cu acest prilej, micuții şi-au prezentat colecţiile de 100 de obiecte pregătite pentru această zi de la început de an şcolar. Copiii au fost lăsaţi să creeze şi să-şi prezinte singuri colecţiile, iar materialele prezentate de aceştia au demonstrat încă o dată că imaginaţia lor este fără margini. Munca a fost împărțită la doi, căci proiectele au fost realizate în echipă:
Fie că au fost pietre colectate, şerveţele sau cărţi poştale, păpuşi, mărgele, nasturi, abţibilduri, fie că au folosit jucării, timbre, toate, au demonstrat creativitatea și inspirația copiilor:
Sărbătorirea celor 100 de zile de școală care au trecut de la începutul anului școlar , are ca specific prezentarea unor colecții de 100 de obiecte,realizate cu sprijinul membrilor familiei, pas cu pas, zi de zi , de care sunt tare mândri:
Cu acest prilej, elevii au marcat și „Ziua Mamei” și au oferit mamelor cântece închinate lor. Evenimentul s-a încheiat cu o surpriză oferită de părinții copiilor- tortul festiv, precum și o cutie a surpizelor în care micuții au găsit cadouri.
Proiectul educational ” Primele 100 de zile de școală” prezintă bucuria sărbătoririi a 100 de zile de școala prin prezentarea colecțiilor de 100 de obiecte.
Voica Briceag
5,236 total views, 1 views today