Ziua de sâmbătă, 15 septembrie, a fost ziua Let’s do it, România! Peste 150 de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți s-au alăturat campaniei de voluntariat și au colectat deșeuri.
Activitatea a fost desfășurată si sprijinită de politie la nivelul întregului județ. S-a reușit strângerea a 60 de tone de deșeuri.(moloz, deșeuri menajere, deșeuri industriale, anvelope, etc). La eveniment au participat jandarmeria, pompieri, Agenția de Protecție a Mediului, Garda de Mediu, peste 500 de elevi și profesori voluntari, reprezentanți ai primăriei, operatorului de salubritate, alte asociații și ONG-uri locale, se arată într-un comunicat remis de IPJ Mehedinți.
În Mehedinți, la acesată acțiune au participat câteva mii de voluntari. Cu toții au spus că au ales să se implice pentru că îşi doresc o ţară mai frumoasă şi mai curată.
Obiectivul World Cleanup Day este de a mobiliza 5% din populaţia Globului pentru a produce o schimbare reală de comportament faţă de resurse şi faţă de deşeurile generate. În România, Let`s Do It, Romania! îşi propune să mobilizeze 1 milion de voluntari.
Ediția 2018 a fost cea de-a 6-a ediţie a Zilei de Curăţenie Naţională. Până acum, Let`s Do It, România a reuşit să mobilizeze 1.400.000 de voluntari care au strâns peste 18 000 de tone de deşeuri. Rata de reciclare a deşeurilor a fost de 47%. La nivel internaţional, România este una dintre cele mai apreciate ţări din comunitatea Let`s Do It, World!, aplicaţia de mobil pentru identificarea deşeurilor fiind preluată şi la nivel internaţional sub numele World Cleanup Day.
Voica Briceag
2,950 total views, 1 views today