Aripi frânte! Un tânăr din Drobeta Turnu Severin şi-a pierdut viaţa în urma unui accident

Destin crud si nemilos când avea toată viaţa înainte. Aripile i-au fost frânte înainte de vreme  lui Mihai, un tânăr din Drobeta Turnu Severin, victimă a unui accident de circulaţie. Mihai se afla pe motocicletă sâmbătă dimineaţa, când s-a întâmplat tragedia, pe centura Severinului, aproape de intersecţia cu strada Walter Mărăcineanu.

A fost suficientă o fracţiune de secundă de neatenţie. Ea fost cea care a făcut diferenţa dintre viaţa şi moarte. Mihai era un băiat liniştit, fără să fie terbilist sau un împătimit al vitezei. Era elev la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Fronieră „Avram Iancu” din Oradea, iar pe pagina de facebook a instituţiei, colegii au postat un mesaj emoţionant.

 

„Viaţa ne demonstrează încă o dată că poate fi crudă şi nemiloasă. Nu ţine cont de tinereţe, nu ţine cont de faptul că mai ai multe lucruri de făcut şi noi experienţe de trăit. Rămâi cu bine, Mihai! Dumnezeu va avea cu siguranţă grijă de sufletul tău curat şi pur! Asfalt uscat către rai, prietene! „ este şi mesajul transmis de membrii Clubului Drobeta Motors 2003 către familia răvăşită de durere.

 

Voica Briceag

110,733 total views, 1 views today


4 Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.