Chef Scărlătescu aduce festivalul gustului românesc la Drobeta Turnu Severin

Festivalul Gustului Românesc, creat de cunoscutul bucătar Cătălin Scarlatescu, vine și la Drobeta Turnu Seveirn! O manifestare gastronomică unică, în care tradiții culinare din mai multe regiuni istorice ale României vor fi aduse în fața publicului. De la rețete tradiționale ale ciobanilor, la preparate culese de la români din Moldova, Transilvania sau Maramureș, la delicatese din Dobrogea, mâncăruri celebre din Banat, Bucovina și Oltenia și specialități consacrate din Muntenia, toate vor fi pe placul gurmanzilor care sunt așteptați la festival.

Un eveniment adresat gurmanzilor, marca Cătălin Scărlătescu cu sprijinul Primăriei Drobeta Turnu Severin va fi prezentat severinenilor la început de mai. Se va găti exclusiv în spirit tradițional pentru toți vizitatorii care vor veni la primul street festival organizat la noi în oraș! Timp de 2 zile, pe chef Călin Scărlătescu îl veți putea vedea în acțiune gătind preparate românești în cele mai autentice moduri, în zona de promenadă Crișan:

Sunt fascinat de tot ce înseamnă România și nu ratez nicio ocazie de a străbate țara asta minunată în căutare de mâncare fabuloasă. În Dobrogea am descoperit niște doamne cu mâini absolut miraculoase, care întind niște foi de plăcinte cât patul, în Maramureș am gătit la foc cu bătrânii satului care mi-au arătat secretele lor, la stână am mâncat cel mai gustos bulz din viața mea. România e cu adevărat fabuloasă, iar mâncarea noastră merită să fie readusă pe mesele orășenilor. Așa a luat naștere ideea acestui festival, în care prințesa va fi mâncarea noastră”, mărturisește chef Scărlătescu.

Festivalul gustului românesc va aduce pe mesele oaspeților rețete românești pe care chef Scărlătescu le-a redescoperit și învățat în drumurile sale prin țară chiar de la localnici.

”Suntem în discuții pentru a realiza un astfel de eveniment în perioada 10-13 mai în zona de promenadă Crișan. Este un concept nou pe care îl propunem severinenilor și care sperăm să se bucure de succes” a declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Corturi cu design specific diferitelor regiuni ale tarii, carnati de casa, pastrav din apele noastre, dar si preparate romanesti gatite in cele mai autentice moduri, precum si un strop de accente moderne aduse de celebrii burgeri ai lui chef Scarlatescu, toate acestea se vor regasi pe mesele Festivalului Gustului Romanesc.

37,140 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.