Computerul tomograf al Spitalului Județean de Urgență este din nou funcțional. Vezi aici detalii

Computerul Tomograf din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin nu a mai funcţionat timp de aproximativ două luni, din cauza suprasolicitării . Cadrele medicale, dar mai ales pacienții, s-au confruntat în această perioadă cu grave dificultăți în ceea ce privește investigațiile medicale de acest tip, întrucât în Mehedinți nu există decât un singur astfel de aparat de investigație medicală, iar cum funcţionarea acestuia este vitală pentru mai toate secţiile unităţii medicale, reprezentanţii spitalului au căutat soluții pentru repararea sa, iar cum în conturile unității medicale nu se regăsea suma necesară reparației, s-a cerut ajutorul Consiliului Județean Mehedinți, unitate care administrează unitatea medicală:

,,Spitalul Județean de Urgență Drobeta- Turnu Severin a întâmpinat reale dificultăți în asigurarea actului medical în ceea ce privește investigațiile de înaltă performanță, cauzate de defectarea Computerului Tomograf. Dat fiind faptul că pentru a repara Computerul Tomograf era nevoie de o suma de 171.582,54 lei, spitalul se afla în imposibilitatea de a face aceasta achiziție. Acest lucru a fost însă posibil cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți, care a finanțat spitalul cu întreaga sumă necesară punerii în funcțiune a Computerului Tomograf. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin mulțumește domnului președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, pentru că a răspuns prompt și în regim de urgență solicitărilor noastre, venind astfel în sprijinul cetățenilor din județ și, în special, în sprijinul pacienților care beneficiază de serviciile medicale ale spitalului nostru,, se arată într-un comunicat remis de conducerea Spitalului Județean de Urgență.

Motivul defecţiunii tomografului l-au reprezentat solicitările mult prea numeroase ale pacienţilor care au făcut ca limita de funcţionare a aparatului să fie depăşită cu un număr de 450 de mii de examinări. Până când a fost reparat, pacienții cu urgențe medicale au fost direcționați către RMN-urile private din Turnu-Severin, ceea ce a însemnat costuri suplimentare, fie au fost transportați 125 de km cu ambulanța până la Craiova.

 

Voica Briceag

3,257 total views, 2 views today


un comentariu

  1. CIT costa un tomograf și in CIT timp se face ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.