Hoți de apartamente, prinși în timpul furtului. Operațiune spectaculoasă a polițiștilor

Un cartier întreg din Drobeta Turnu Severin a fost pus jar, joi seara în jurul orei 22.00. Zona din jurul unui bloc situat la intersecția străzii Alion cu Gheorghe Ionescu Șișești a fost împânzită de polițiști și procurori, iar zeci de oameni au asistat stupefiați cum doi bărbați au fost trântiți la pământ și încătușați în fața lor.

hotii

Tupeul hoților de locuințe atinge cote îngrijorătoare în Drobeta Turnu Severin, iar aceștia nu se feresc să dea lovitura chiar la ore la care, în mod normal, nimeni nu doarme.   Partea bună este însă că uneori, astfel de găști de răufăcători, sunt monitorizate de polițiști care, abia așteapată ca aceștia să facă pasul greșit pentru a strânge suficiente probe pentru a-i arunca după gratii.

oameni si politie

La fel s-a întâmplat și joi seara, când polițiștii din Mehedinți și cei ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au prins în flagrant delict doi bărbați, în timp ce sustrăgeau mai multe bunuri dintr-un apartament. Cei doi au fost reținuți, iar banii, bijuteriile, ceasurile, precum și dispozitivele artizanale folosite la efracție, găsite asupra lor, au fost ridicate. Banii, bijuteriile și ceasurile sustrase sunt estimate la 10.000 de lei.

Gruparea era se pare, monitorizată de mai multă vreme, iar oamenii legii așteptau un astfel de moment pentru a interveni.

politisti

Cei în cauză au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Drobeta Turnu Severin, pentru audieri, fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Față de aceștia, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de luare a măsurilor legale.

Voica Briceag

14,400 total views, 3 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.