Hoți de motorină prinși la furat din rezervoarele tirurilor parcate în Balota! Vezi aici ce s-a întâmplat

Scene de groază pe străzile din Drobeta Turnu Severin! Polițiștii mehedințeni au pornit în urmărirea unei mașini înmatriculată în Franța despre care primiseră informații că în autoturism se aflau hoți de motorină din rezervoarele tirurilor. Polițiștii au fost sesizați de un șofer de TIR în vârstă de 54 de ani, din județul Argeș, că, în timp ce era staționat în zona dealului Balota pentru efectuarea timpilor de odihnă obligatorii, doi indivizi s-au strecurat în spatele mașinii și i-au furat combustibilul.

Polițiștii au ajuns în timp record la sesizare, iar la vederea oamenilor legii, hoții de motorină au apăsat la maximum pedala de accelerație și au luat-o la goană spre municipiul Drobeta Turnu Severin cu polițiștii de urmele lor. După o urmărire ca-n filme pe dealul Balota, iar mai apoi pe străzile din Drobeta Turnu Severin, polițiștii au încercat să îi blocheze pe hoți și le-au tăiat calea lovind și scoțând în afara carosabilului mașina suspecților. Incidentul s-a petrecut la intersecția străzii Cicero cu strada C.D. Ionescu. Doar că, autoturismul a fost părăsit imediat de hoți care au rupt-o la fugă pe câmp. Pentru a-i opri polițiștii au tras mai multe focuri de armă în plan vertical, dar hoții s-au făcut nevăzuți.

La percheziția autoturismului, în portbagaj au fost găsite mai multe bidoane cu motorină, iar hoții au fost identificați. Se pare că este vorba despre două persoane din comuna Breznița, sta Magheru și este doar o chestiune de timp până când vor ajunge în arestul poliției.

Voica Briceag

 

4,260 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.