Mesajul PS Nicodim, episcopul Severinului si Strehaei cu ocazia Naşterii Mântuitorului

DE LA BUCURIA NAŞTERII COPIILOR, LA IMPORTANŢA EDUCAŢIEI

 

nicodim

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Doresc să încep această pastorală, pe care am pregătit-o spre a fi citită la marele praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, prin cuvintele: Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul![1], cuvinte pe care le-au auzit cei care au participat la slujba Utreniei în perioada Postului Crăciunului. Cuvintele acestea reprezintă o primă cântare din Catavasiile Naşterii Domnului. Această cântare sau catavasie, reprezintă, după psalmodierea în tactul irmologic şi după conţinut, o manifestare a bucuriei, pentru că Mesia, Cel mult aşteptat de către drepţii Vechiului Testament, a venit. Îl aşteptau drepţii, fiindcă despre El a profeţit Moise când a zis: O stea va răsări din Iacob, un toiag din rădăcina lui Iesei (Numerii 24, 17). De asemenea, şi prorocul Ieremia prevestea venirea lui Mesia cel așteptat prin cuvintele: Odrasla dreaptă care va domni cu înţelepciune şi va face judecată dreaptă pe pământ (Ieremia 23, 5).

Omenirea Vechiului Testament suporta cu greu păcatul adamic al neascultării, păcat ce nu putea fi ridicat decât prin marea iubire a lui Dumnezeu Tatăl. Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică (Ioan 3, 16). Despre iubirea lui Dumnezeu Tatăl ne scrie Sfântul Evanghelist Ioan: Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem. Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii (I Ioan 4, 9; 14).

Tatăl a trimis pe Fiul Său, Cel Unul-Născut, prin Care toate s-au făcut, să Se nască pe pământ din Fecioara Maria și să devină om asemenea nouă. Fecioarei Maria, Sfântul Arhanghel Gavriil i-a binevestit: vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul său de păcatele lor (Matei 1, 21). Numele de Iisus înseamnă Mântuitor. Să-i mulțumim fiecare dintre noi Preabunului Dumnezeu fiindcă a rânduit ca Fiul Său să se întrupeze pentru a răscumpăra neamul omenesc de sub robia păcatului şi a morţii. El a adus, prin naşterea în chip smerit, împăcarea noastră cu Dumnezeu şi posibilitatea de a fi moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor. Unii nu pot să înţeleagă Naşterea Domnului Hristos, aşa cum nu au înţeles-o nici păgânii. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: Pentru că mulţi păgâni râd batjocoritor când aud că Dumnezeu s-a născut în trup şi tulbură şi smintesc pe mulţi dintre credincioşii simpli, este de neapărată trebuinţă să grăiesc şi către păgâni, şi către cei care se smintesc, să nu se tulbure niciodată lăsându-se convinşi de nişte oameni nebuni şi nici să nu se smintească din pricina batjocurii celor necredincioşi. Şi copiii cei mici râd de multe ori când vorbim de lucruri foarte serioase sau ne îndeletnicim cu lucruri de neapărată trebuinţă. Râsul însă nu este o dovadă a netrebniciei lucrurilor batjocorite, ci o dovadă a neştiinţei celor care batjocoresc. Acelaşi lucru trebuie să-l spunem şi despre păgâni. Fiind aproape mai proşti decât copiii, defăimează pe cele vrednice de cutremur şi pline de minune, iar pe cele cu adevărat vrednice de râs le cinstesc şi li se închină. Cu toate acestea, credinţa noastră, deşi luată în râs de ei, rămâne în propria ei sfinţenie, fără ca râsul acelora să-i vatăme slava ei, pe când credinţa lor îşi arată propria ei urâţenie, deşi este cinstită în toate privinţele[2].

Pentru noi, creștinii, Naşterea Domnului Hristos este o sărbătoare a bucuriei, chiar dacă nu toţi  pot să înţelegă rostul şi rolul binefăcător al întrupării Fiului lui Dumnezeu. În familia unde se naşte un prunc se aşterne o mare bucurie. Este o împlinire a iubirii dintre cei doi soţi. Părintele Stăniloae spunea că iubirea dintre cele două persoane, adică dintre cei doi soţi, nu poate fi deplină dacă nu apare şi cea de-a treia persoană, copilul. Ziua naşterii lui este de neuitat, e sărbătorită în familie, lună de lună, până la un an, apoi în fiecare an. După cum părinţii se bucură mult de naşterea unui copil, tot aşa şi bunii creştini se bucură nespus de mult şi prăznuiesc naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos: Dacă pruncul nou venit în familie,zicea un arhipăstor, aduce bucurie părinţilor pentru continuarea vieţii lor în acestă lume, bucuria Întrupării Fiului lui Dumnezeu ne dă certitudinea continuării vieţii noastre în veşnicie, dacă ne străduim să urmăm lui Hristos şi să împlinim în viaţa noastră voia cea sfântă a lui Dumnezeu[3].

Născut smerit în ieslea din Betleem, într-o vreme când mamele şi copiii nu erau prețuiți  și nu aveau drepturi, Iisus Hristos a reuşit să dea pruncilor o adevărată valoare. Propovăduind cuvântul Evangheliei Sale, era înconjurat de multe mame cu prunci şi copii mici care cereau şi doreau binecuvântare. Însă, de nenumărate ori, Sfinţii Apostoli, cu grijă faţă de Învățătorul lor, îi opreau. Iubind mult pe cei mici, Iisus a spus: Lăsaţi pruncii să vină la Mine și nu-i opriţi, căci a unora ca acestora este Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 18, 15-17). Altă dată s-a iscat o întrebare între Sfinţii Apostoli: Cine dintre ei este mai mare? (Marcu 9, 34). Era o frământare în rândul lor. Ca să lămurească lucrurile, Iisus a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al tuturor (…) și luând un copil, l-a pus în mijlocul lor și, luându-l în brațe, le-a zis: Oricine va primi în numele Meu pe unul din acești copii, pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește, nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel Ce M-a trimis pe Mine (Marcu 9, 36-37).

Părinții sunt îndatorați să fie modele și exemple pentru copiii lor, fiindcă aceștia îi copiază atât în cele bune cât și în cele rele. De aceea s-a spus în popor: Copiii sunt copii ale părinților. Sminteala adusă copiilor și urmașilor este un mare păcat, după cum a spus şi Iisus Hristos: Cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi să i se atârne lui o piatră de moară de gât și să fie afundat în adâncul mării (Matei 18, 6); Copiii sunt asemenea unor muguri în fapt de primăvară. Din ei izbucneşte floarea şi rodul vieţii. Ei sunt viitorul neamurilor, în ei se reazemă nădejdea şi împlinirea idealurilor măreţe ale omenirii. Precum grădinarul îngrijeşte mugurii pomilor, îi fereşte de îngheţ şi îi ocroteşte ca să înflorească şi să aducă rod, tot astfel şi noi suntem datori să ne îngrijim de copii, să-i îndrumăm ca să ajungă cetăţeni demni ai patriei şi fii buni ai Bisericii[4].

 

Iubiţi fraţi creştini,

Toţi copiii, până la o anumită vârstă, sunt gingaşi, drăgălaşi, senini şi frumoşi. Nevinovăţia, sinceritatea, uitarea mâniei şi supărării caracterizează perioada copilăriei. În această perioadă ei se formează şi este necesar să fie formaţi şi crescuţi printr-o educaţie aleasă, făcută cu multă grijă şi luare aminte de părinţi. Lipsa educaţiei şi a educaţiei religioase pot avea urmări şi consecinţe greu de suportat mai târziu de către părinţi. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: un tânăr de a cărui educaţie nu te ocupi este ca un pământ înţelenit pe care cresc mulţi spini. Să aruncăm, dar, asupra tinerilor focul Duhului Sfânt, să ardă dorinţele lor rele, să întoarcem brazdele ogorului sufletului lor şi să-i facem gata de a primi sămânţa. Să arătăm lumii pe tinerii noştri mai cuminţi, mai înţelepţi decât bătrânii păgânilor[5].

Sfântul Ambrozie, Episcopul Mediolanului, scria: Mamelor, alăptaţi-vă copiii, iubiţi-i! Rugaţi-vă pentru ei să fie ani mulţi pe pământ, nu în pământ, ci pe pământ, cu toate că nimic nu are viaţă lungă pe acest pământ. Chiar ceea ce este îndelungat este de fapt scurt şi repede trecător. Îndemnaţi-i să ia mai degrabă crucea Domnului decât să iubească această viaţă[6].

Crescut şi bine educat de mama sa, Antusa, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că educaţia este o mare artă: …nu este o artă mai mare ca aceasta. Care artă poate fi egală cu arta de a educa sufletul copilului, de a-i forma mintea tânărului? Cel care practică această artă trebuie să fie mai priceput şi mai talentat decât un pictor şi decât un sculptor[7]. Clement Alexandrinul spunea că nimic nu se poate fără educaţie şi învăţare, după cum nimeni nu poate fi doctor sau căpitan de corabie fără osteneala învăţăturii[8].

Educaţia este absolut necesară, însă nu se poate realiza fără dascăli: cea dintîi mare este marea vârstei copilăriei, care e tare agitată din pricina neştiinţei, a uşurătăţii şi a nestatorniciei. De aceea punem copiilor şi dascăli, ca aceştia, prin purtarea lor de grijă, să dea firii ceea ce-i lipseşte, întocmai ca pe mare, prin meşteşugul conducerii corăbiei[9]. Sfântul Chiril al Alexandriei preciza: Părinţii trebuie să ne înveţe lucrurile cele mai frumoase. Iar dacă învăţătorii sunt leneşi şi nepăsători, ba mai mult, dacă s-au făcut sminteală copiilor, călăuzitori şi învăţători spre cele urâte, vor suporta pedeapsa cea mai grea, ca unii ce-şi strică rodurile lor proprii şi îi aruncă în gropile pierzaniei, când trebuiau să şi moară pentru ei. Căci şi aceasta o pune firea ca lege părinţilor[10].

 

Iubiţi credincioşi,

Educaţia religioasă a copiilor este foarte importantă. Pentru acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, a proclamat anul 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, printre alte învăţături, ne-au lăsat multe sfaturi şi îndemnuri cu privire la educaţia religioasă a copiilor noştri. Astfel, Clement Romanul spunea: Copiii noştri să aibă parte de creşterea cea întru Hristos; să înveţe ce putere are smerenia înaintea lui Dumnezeu şi ce poate dragostea curată în faţa lui Dumnezeu; să înveţe că bună şi mare este frica de Dumnezeu şi că mântuie pe toţi care trăiesc cu cuvioşie în Dumnezeu cu cuget curat[11]. În Păstorul lui Herma se spune că părinții care nu-și educă copiii când sunt mici și-i lasă să păcătuiască, săvârșesc o mare greșeală. Sunt nenumărate cazuri în care părinții trec cu vederea micile greșeli și păcate ale copiilor lor când sunt mici, iar, odată ajunși la adolescență, aceeaşi părinţi nu au curajul nici măcar să le dea un sfat. Ai curaj şi întăreşte casa ta. După cum fierarul, ciocănind lucrul lui, face din el ce voieşte, tot aşa şi cuvântul cel drept, spus în fiecare zi, biruie orice răutate. Nu înceta, dar, a-ţi sfătui copiii tăi. Ştiu că dacă se vor pocăi din toată inima lor, vor fi înscrişi în cărţile vieţii împreună cu sfinţii[12]. Sfântul Vasile cel Mare zice: natura părinţilor este să se roage ca fiii lor să devină mai buni şi mai înţelepţi, mai cinstiţi şi mai cumpătaţi, aşa încât copiii să realizeze progrese, iar părinţii să se mândrească prin raportarea către ei a virtuţilor copilului[13].

Este o responsabilitate și o datorie pentru părinți să-i înveţe pe copiii lor virtuţile şi să se ferească de săvârşirea păcatelor. Tinereţea este sălbatică, având nevoie de mulţi purtători de grijă, dascăli, pedagogi, îngrijitori,de mulţi hrănitori. Este de dorit, deci, ca după atâtea necazuri să poată fi stăpânită. Tinereţea este ca un cal sălbatic, ca şi o fiară sălbatică, şi dacă de la început şi din cea mai fragedă vârstă a copilăriei îi vom pune nişte hotare bune, după aceea nu vom avea nevoie de multe osteneli, ci obişnuinţa va deveni lege. Să nu-i dăm să facă ceva din cele plăcute şi vătămătoare şi nici ca unor copii să le facem totdeauna pe placul lor, ci mai cu seamă să-i ţinem în întreaga înţelepciune şi cumpătare fiindcă abuzul de acestea pierde tinereţea mai mult decât orice[14].

Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat scrise câteva sfaturi cu privire la felul cum trebuie crescuți și educați copiii. El zice: Pune deci numaidecât copilului lege ca să nu ocărască pe nimeni, să nu hulească pe nimeni, să nu se jure, să nu înjure, să nu se bată. Când îl vezi că-ți calcă legea, pedepsește-l, uneori printr-o căutătură aspră și severă, alteori prin cuvinte usturătoare, iar alteori, prin cuvinte de mustrare; deșteaptă-i uneori ambiția prin cuvinte măgulitoare de a fi mai bun decât alții, alteori făgăduiește-i răsplată pentru o purtare bună. Nu-l bate mereu și fără socoteală, ca să nu-l obișnuiești să fie crescut prin bătaie. Dacă se va obișnui să fie educat numai prin bătaie, va învăța să disprețuiască bătaia. Iar dacă a învățat să disprețuiască bătaia, ai stricat totul. Dimpotrivă, să se teamă de bătaie, dar să n-o primească. Să fie mișcat biciul, dar să nu cadă pe spatele copilului. Amenințările să nu meargă până la faptă. Dar să nu creadă că se reduc numai la amenințări cuvintele tale. Amenințarea atunci este bună, când este crezut că se va traduce în faptă. Căci dacă cel ce a greșit îți află gândul, va disprețui și amenințarea, și bătaia. Dimpotrivă, să se aștepte să fie pedepsit, dar să nu-l pedepsești, ca să nu se stingă teama de pedeapsă, ci teama să rămână ca un foc plin de putere ce arde de peste tot toți spinii, sau ca o cazma ascuțită ce sapă până în adânc. Când vei vedea că teama are bune rezultate, fii blând. Firea omenească are nevoie de blândețe. Învață pe copil să fie îngăduitor și bun cu oamenii. Dacă-l vei vedea că înjură și insultă pe servitor, nu trece cu vederea acest lucru, ci pedepsește-l pe copil. Dacă știe că nu-i este îngăduit să înjure și să insulte sluga, cu atât mai mult nu va înjura și insulta pe ceilalți oameni. Închide-i gura la orice cuvânt rău și urât. Dacă-l vei vedea că hulește pe cineva, astupă-i gura și îndreaptă-i limba spre propriile sale greșeli și scăderi. Sfătuiește și pe mamă să-i dea copilului astfel de învățături; tot așa și pe pedagog, ca și pe servitorul ce-l însoțește la plimbare, pentru ca toți la un loc să-i fie paznici și să observe ca nu cumva să iasă din gura copilului, prin ușile cele de aur, acele cuvinte urâte și rele. Să nu crezi că-ți trebuie mult timp ca să ajungi la bune rezultate, îți sunt de-ajuns două luni și ai reușit în totul dacă de la început îl observi, îl ameninți și pui atât de mulți supraveghetori. Buna lui deprindere se preface într-o a doua natură. Așadar, această poartă va ajunge o poartă vrednică de a intra prin ea Domnul numai dacă nu se vor rosti nici cuvinte de rușine, nici cuvinte necugetate și nici un alt cuvânt rău, ci numai cele ce se cuvin Stăpânului. Dacă cei care instruiesc pe copiii lor pentru a fi buni ostași, îi iau de mici și-i învață să tragă cu arcul, să se îmbrace cu haine ostășești, să călărească, fără ca vârsta copiilor să fie o piedică, cu cât mai mult trebuie ca aceia care se pregătesc pentru oastea cerească să se îmbrace cu toată această podoabă împărătească! Să fie învățat deci copilul să cânte psalmi lui Dumnezeu, spre a nu-și petrece vremea cu cântece de rușine și povestiri nefolositoare[15].  

Creşterea copiilor în spiritul credinţei, cu nădejdea moştenirii Împărăţiei Cerurilor, va prilejui părinţilor un noian de bucurii duhovniceşti la bătâneţe. V-am pus la suflet aceste câteva învăţături cu privire la educaţie cu dorinţa sinceră ca dumneavoastră, locuitori ai Mehedințiului, să vă bucurați de buna creştere şi purtare a copiilor pe care vi i-a dăruit Dumnezeu.

Vă doresc să aveţi spor în rugăciune pentru copiii şi nepoţii dumneavoastră către Hristos Domnul, cel născut smerit în peştera Betleemului.

Să trăţi cu toţii întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Vă îmbrăţişează cu multă dragoste pe toţi, al dumneavoastră Părinte duhovnicesc,

 

Nicodim

 

Episcopul Severinului şi Strehaiei

 

[1] (…), Mineiul pe Decembrie, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (în continuare EIBMBOR), București, 2005, p. 437.

[2] Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești (în continuare PSB), serie nouă, vol. 14, Editura Basilica, Bucureşti, 2015, p. 44.

[3] Dr. Vasile Coman, Episcopul Oradiei, Slujind lui Dumnezeu, slujim oamenilor – culegere de cuvântări şi articole – ediţia a II-a, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1984, p. 139.

[4] Ibidem, p. 141.

[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XLIX, V, în PSB, vol. 23, EIBMBOR, București, 1994, pp. 576-577.

[6] Sfântul Ambrozie al Mediolanului, Scrisori, Scrisoarea a LXIII-a, în PSB, vol. 53, EIBMBOR, București, 1994, p. 269.

[7] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LIX, VII, în PSB, vol. 23, ed. cit., p. 695.

[8] Clement Alexandrinul, Stromate, I, cap. VI, 34.1, în PSB, vol. 5, EIBMBOR, 1982, București, p. 29.

[9] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LXXXI, V, în PSB, vol. 23, ed. cit., p. 924.

[10] Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinarea și slujirea în Duh și Adevăr, Cartea a șaptea, în PSB, vol. 38, EIBMBOR, București, 1991, p. 242.

[11] Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni, Capitolul XXI, în PSB, vol. 1, EIBMBOR, București, 1979, p. 56.

[12] Herma, Păstorul, Vedenia I, 3,2, în PSB, vol. 1, EIBMBOR, București, 1979, p. 229.

[13] Sfântul Vasile Cel Mare, Scrieri, Partea a doua, Constituțiile ascetice, Cap. XXI, Nu se cuvine să se separe nimeni de comunitatea frățească spirituală, în PSB, vol. 18, EIBMBOR, București, 1989, p. 510.

[14] Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola I către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, Omilia IX, Ed. Nemira, București, 2005, p. 97.

[15] Idem, Despre feciorie. Apologia vieții monahale. Despre creșterea copiilor, trad. din limba greacă și note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 2001, pp. 404-405.

1,567 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.